Ai dăruit ceva astăzi?

Ai daruit ceva

Orice dar ne luminează chipul cu un zâmbet. Are puterea magică de a deschide o floare în inimă, o floare minunată a armoniei, prieteniei şi iubirii ce începe tainic şi încet să înflorească. Uneori chiar dacă darul nu este sută la sută pe gustul nostru, totuşi ne simţim minunat doar pentru că suntem onoraţi de intenţia celui ce ne-a dăruit ceva… Pentru că ştim că odată cu darul, cel ce ne-a dăruit, ne-a transmis în mod simbolic o părticică din inima sa.
Şi totuşi… inima sa a devenit mai bogată. Oare cum vine asta? Şi cum de dăruind nu pierdem nimic, din contra, ne îmbogăţim sufletul!

Fie că suntem conştienţi de asta sau nu, noi fiinţele pământene, suntem un TOT, suntem legaţi prin fire invizibile, suntem picături ce alcătuiesc un ocean. Un ocean de vise, emoţii, sentimente…

Pe de altă parte… lumea noastră începe şi se termină cu noi, cu fiecare din noi, fapt ce înseamnă că fiecare din noi suntem CREATORII PROPRIULUI UNIVERS.

Pare paradoxal, dar fiind bun cu ceilalţi, eşti de fapt bun cu tine! Când devenim conştienţi de faptul că ceilalţi nu sunt decât părticele din sufletul nostru, atunci perspectiva asupra vieţii şi lumii se schimbă. Legea rezonanţei, legea oglindirii, legea atracţiei, indirect despre asta vorbesc. În noi se ascunde UNICUL, fiecare dincolo de persoana ce suntem, suntem şi creatori… suntem şi dumnezei… cum ni se spune clar în vechiul testament, citat preluat de Iisus, ce deşi aparţinea legii lor, i-a uimit pe evrei.

Orice gândim mai devreme sau mai târziu se întâmplă. Nu mai e un secret faptul că gândul e creator. De fapt emoţia, nu gândul, ea e cea ce creează, iar emoţia, e energia ce însoţeşte informaţia emisă de gând. E forţa ce-l propulsează. În spatele emoţiei se ascunde tăcută INTENŢIA. Iar în intenţie e inscriptată cheia ce deschide porţile spre o cale sau alta, ce o vom urma în acest univers. Deci… să recapitulam: GÂND, EMOŢIE, INTENŢIE – sunt elementele ce creează.

Şi acum să revenim iar la dar… Dăruind celorlalţi, NOUĂ NE DĂM. Dăruind ne afirmăm divinitatea din noi… pentru că divinitatea este cea care dăruieşte totul atât de generos. E suficient să privim cerul cu frumuseţea sa albastră, câmpiile cu un infinit verde sau cu auriul grâului copt, marea cu împletirea ei de smarald şi safire şi cu spuma diafană a mângâietorului val. Pasările, animalele, florile, briza marii şi înălţimile munţilor ne sunt dăruite toate… atât de generos.
De ce ne simţim împliniţi când facem un dar? Pentru că există acea emoţie numita EMPATIE – adică acel dar inteligent al divinităţii către noi, ce ne ajuta să simţim ceea ce simte CELĂLALT. Celălalt… sau doar noi… oglindiţi în ceilalţi…

De ce darul NI SE INTOARCE? Pentru că tot Universul e o OGLINDĂ.

De ce NU TREBUIE SĂ CEREM RECUNOŞTINŢĂ de la cel căruia I-AM DĂRUIT ceva? Pentru că dăruirea reala e dincolo de pretenţii. Altfel e doar TROC. Şi-apoi UNIVERSUL ŞTIE MAI BINE. Este posibil să avem nevoie de ceva mai important decât recunoştinţa celuilalt. Putem avea nevoie de un ALT DAR din partea universului… iar acesta cu siguranţă ni-l va da. Nu… nu trebuie să-l aşteptăm înfriguraţi, ci doar să fim conştienţi de legea aceasta. Şi nu… uneori nici nu trebuie să ştim ce formă va lua, pentru că INTELIGENŢA SUPREMĂ ascunsă în şi dincolo de sufletul nostru ORICUM FUNCŢIONEAZĂ. Putem spune doar că recunoştinţa universului ne este întotdeauna mult mai folositoare decât pretenţiile către ceilalţi…

NE E CINEVA OBLIGAT CU CEVA? Nu… deşi mulţi dintre noi deseori pot cădea în capcana aceasta. Mulţi cred că “dacă are bani atunci trebuie să-mi dea, dacă are har trebuie să mă vindece, dacă are talent trebuie să scrie ori să creeze gratis…”, etc. NU! Tot ce avem ne este dat – altfel spus l-am obţinut – în urma strădaniilor noastre, tot ce avem, fie bani, talent, har, ori puteri spirituale au fost obţinute în secole de căutări, de suferinţe, de zbateri sufleteşti, de dăruire şi iertare, şi de iubire de divinitate. Iar universul nu-şi încalcă legile, ceea ce aparent am primit, este doar oglinda propriilor daruri.

Dacă nimeni nu mi-e obligat cu nimic, atunci DE CE AŞ FI EU OBLIGAT SĂ DARUIESC? Şi mai ales faţă de cine am eu vreo obligaţie? Nimeni nu e obligat cu nimic… DĂRUIREA IZVORAŞTE DIN INIMĂ. E o dorinţă instinctivă, pornită din cunoaşterea tainica a spiritului, care ştie legea creaţiei: DACĂ DAI ŢIE ÎŢI DAI… Sufletul în mod tainic ştie că darul într-un fel sau altul se întoarce… ştie… dar nu urmăreşte în mod expres asta, şi nu de asta face… daruri.

CUI TREBUIE SĂ DĂRUIM? Celor din casa noastră, celor dragi, celor de pe stradă, tuturor fiinţelor însufleţite ce trăiesc alături de noi în divinitate. Soarelui, cerului… întregii lumi, ÎNTREGII CREAŢII putem dărui mulţumiri, recunoştinţă şi… un zâmbet.

EFECTUL PSIHOLOGIC AL DARULUI – este creşterea stimei de sine, a părerii pozitive despre propria persoană şi alungarea sentimentului singurătăţii prin crearea unei legături subtile cu celalalt. Ar mai fi un sentiment de bucurie, serenitate, eliberare de tensiune, împăcare sufletească din partea celui ce dăruieşte. Sentimente ce sunt oglindite perfect şi reflectate înapoi de sufletul celui ce primeşte.

EFECTUL EZOTERIC AL DARULUI – echilibrarea karmică prin plata unei datorii mai vechi nu neapărat fizice, ci uneori doar spirituale, armonizare sufletească prin crearea, creşterea sau întărirea unei legături de iubire, sau uneori ruperea legăturii energetice dintre cele două persoane, tot prin efect de echilibrare – respectiv stingere a datoriei. Mai e necesar să ştim că orice dar vine încărcat cu anumite informaţii, respectiv intenţia celui ce dăruieşte şi mai mult decât atât, ceva din energia lui, din sufletul lui, din felul lui de a fi. Dacă primeşti un dar de la un răufăcător, darul… este “murdar” energetic. Dacă îl primeşti de la un sfânt el este o binecuvântare. Contează provenienţa darului… aşa cum contează provenienţa banilor cu care ne cumpărăm nouă înşine un dar. În fond este vorba doar de un schimb energetic.

Ce pot face dacă SUNT PREA SARAC? CUM POT SĂ DĂRUIESC? Nu… Nimeni nu e atât de sărac încât să nu poată să dăruiască un zâmbet. Pentru că şi acesta e un dar. E suficient? Deseori DA. Nimeni nu e atât de sărac încât să nu scoată din oceanul sufletului o simplă vorbă bună, un salut, un telefon, un email, o floare, o prăjitură… Sunt ele de ajuns? Da, pentru că cele mai preţioase daruri nu sunt cele cu multe zerouri în coadă. Cel mai de preţ diamant e un cuvânt, UN CUVÂNT BUN SPUS LA MOMENTUL POTRIVIT, o îmbrăţişare, şi uneori doar o tăcere empatică.

CARE E CEL MAI PREŢIOS DAR CE NI-L PUTEM FACE? Pentru că DA, e necesar să începem cu noi, pentru că DA, cine nu ştie să-şi dăruiască sieşi… nu poate vorbi de generozitate. Învăţăm trăind, iar echilibrul dintre egoism şi altruism e una din lecţiile importante. Un om nemulţumit şi deprimat, nu poate dărui serenitate, dragoste şi pace. Să ne iubim pe noi, pe Dumnezeu şi pe aproapele… asta e cea mai mare poruncă, ne-a spus demult Iisus, când a fost întrebat de către ucenicii săi. Dincolo de micile şi atât de umanele cadouri cu fundiţe colorate, un compliment făcut cerului, o şoaptă de mulţumire către stele şi Soare pot fi uneori cel mai frumos DAR pe care noi ni-l putem face. Pentru că nimic nu e mai pozitiv pentru suflet decât DARUIREA RECUNOŞTINŢEI FAŢĂ DE DUMNEZEU. Nu… NU pentru că DUMNEZEU ar avea nevoie de ceva, dar astfel ÎI arătăm că ne iubim pe noi, o mică parte din creaţia SA, şi astfel mulţumindu-i şi mulţumiţi fiind emitem pe frecvenţă IUBIRE şi aşa ne transformăm sufletul într-un diamant viu, ce radiază dragoste către celelalte părticele din divinitate.

Să învăţăm ARTA DE A DARUI, pentru că dăruind, iubirea ne va lumina sufletele, şi va străluci precum Soarele în inimile noastre… iar după cum bine ştim această lumină ne va fi întotdeauna înapoi reflectată.