OSTEOTERAPIA

OSTEOTERAPIA/OSTEOPATIA, CHIROPRAXIA sau CHIROTERAPIA

 

Tehnică de manipulare spinală, a existat de milenii. Cea mai veche atestare istorica datează din China, anul 2700 î.e.n. Hipocrate folosea şi el această tehnică, pentru repoziţionarea vertebrelor, dar şi pentru tratarea unor afecţiuni. Galen, un vestit doctor grec în sec. II î.e.n., folosea tehnica manipulării spinale pentru a trata tremuratul mâinilor şi senzaţia de amorţeală, prin manipulări la nivelul vertebrei a 7-a.

Osteopatia este o metodă terapeutică practicată intens în America de Nord şi Europa de Vest; tehnicile de manipulare la nivelul coloanei vertebrale au constituit metode de vindecare din toate timpurile: de la grecii antici la locuitorii Insulelor din Pacific şi indigenii americani. La sfârşitul anului 1895, D.D. Palmer din Davenport, Iowa practica medicina înainte să apară legile medicale în acel stat (în timpul acela mulţi medici nu aveau o calificare medicală oficială), Palmer învăţând de unul singur anatomia şi fiziologia; era cunoscut ca un bun vindecător. Portarul clădirii în care îşi avea biroul Palmer era surd de 17 ani din cauza unui accident; analizându-l Palmer a observat că în partea de sus a coloanei vertebrale prezenta o vertebra proeminenta care-i provoca dureri; Palmer i-a aplicat o singură împunsătură care i-a îndreptat vertebra după care pacientul sau şi-a recăpătat auzul; aşa a luat naştere chiropraxia, osteopatia. Palmer a denumit-o „chiropractică”din limba greaca, cheir = mână şi praxis = practică. Palmer a înfiinţat primul colegiu de chiropractică în 1877 iar în 1913 a fost dată prima lege prin care erau licenţiaţi, chiropracticienii.

La baza teoriei chiropractice se afla ideea existenţei unei ” subluxaţii ” ceea ce reprezintă dislocarea parţială a încheieturii cuprinse între două vertebre; cu alte cuvinte la nivelul încheieturii există o deformare sau dislocare a vertebrelor; o astfel de deformare determină o presiune asupra cordonului spinal sau nervilor pe care Palmer a denumit-o „disfuncţie segmentară” referitoare la un segment al coloanei vertebrale. Tot Palmer afirma că metoda sa este o modalitate de a lega „omul spiritual” de „omul fizic” eliminând obstacolele din calea „inteligenţei înnăscute”, forţa vitală, care se afla în strânsă corelaţie cu sistemul nervos. Cu cât sistemul nervos este mai sănătos cu atât „inteligenţa înnăscută” are o capacitate mai mare de a da viaţă trupului şi individului.
Foloseşte principiul holismului, recunoaşte faptul că trupul este o reţea de sisteme întrepătrunse care se influenţează reciproc. Presiunea exercitata asupra nervilor în mod „reflex „cauzată de subluxaţie, determină tulburări ale activităţii întreţinute de acei nervi determinând îmbolnăvirea.

Tehnica chiropracticii constă în manipularea fizică sau cu mâinile a sistemului musculo-scheletal; se poate aplica tuturor muşchilor şi încheieturilor, dar în special acţionează asupra coloanei vertebrale. Manevra se numeşte reglare şi semnifică împingerea cu presiune mare şi de scurtă durată (o zecime de secundă), prin care subluxaţia este repusă în lăcaşul sau pentru a restabili funcţia normala a încheieturii; există două modalităţi de realizare: „manipularea în pârghie lungă” ce constă în aducerea umărului, şoldului, capului, pelvisului în diferite poziţii pentru a manipula întreaga coloană vertebrală, sau „reglarea spinală cu pârghie scurtă” care se face cu mâinile prin presarea pe o anumită vertebră pentru a repune o încheietură vertebrală. Se pot folosi şi alte tipuri de manipulare: întinderea, contracţia, diverse tracţiuni, răsuciri, masaje; chiropractica sistemică foloseşte atingeri uşoare, subtile în punctele unde vertebra este lipsită de membrană meningeală.

Osteopatia este o artă de vindecare, care pusă în slujba sănătăţii oamenilor şi-a dovedit eficacitatea într-un număr de afecţiuni: boli neuro-musculo-scheletale, boli cardio-vasculare, digestive, uro-genitale, etc. Chiropraxia nu tratează fracturi, probleme ale medicinii de urgenţă, boli cu degenerare rapidă, infecţii acute, boli cu evoluţie rapidă gravă.

Medicul american Albert Abrams a studiat reflexele vertebrale produse prin percuţie cu vârful degetului a apofizelor spinoase, sau prin presiuni exercitate paravertebral şi a constatat că manevrele respective provoacă reacţii reflexe la distanţă, la nivelul organelor interne afectate.

Corespondenţa vertebrelor cu diverse organe, funcţii sau boli (după studiile efectuate de medicii chiropracticieni: Albert Abrams, Leprinse şi Van Steen):

  • vertebrele cervicale:
Prima vertebră cervicală – atlas C1: cap, creier, vedere, auz, ameţeli, nevralgie facială, nevralgie cervico-occipitală
A doua vertebră cervicală – axis C2: urechi, corzi vocale, aritmie
A treia vertebră cervicală C3: amigdale, dinţi, gingii, pancreas, cefalee frontală
A patra vertebră cervicală C4: astm bronşic, emfizem pulmonar, ameliorarea respiraţiei
A cincea vertebră cervicală C5: sughiţ, paralizia membrelor superioare, mâini
A şasea vertebră cervicală C6: boala Parkinson (reduce tremurăturile, încetineşte evoluţia bolii), tahicardie paroxistică, stimulează activitatea parotidelor
A şaptea vertebră cervicală C7: contracţia stomacului, insuficienţa hipofizară, hipotiroidie, B. Parkinson, tremurături
  • vertebre dorsale sau toracale:
Prima vertebră dorsală D1: dilată pupila (percuţia sa este contraindicată în glaucom), provoacă contracţia sigmoidului
A doua vertebră dorsală D2: scade tensiunea arterială
A treia vertebra dorsală D3: stimulează funcţiile plămânului, plexului solar, contractă pilorul
Spaţiul dintre vertebre D3-D4: hipertiroidie, hiperfuncţia hipofizei, HTA
A patra vertebră dorsală D4: controlează funcţia plămânilor
A cincea vertebră dorsală D5: controlează pilorul, goleşte stomacul, îmbunătăţeşte activitatea pancreasului
A şasea vertebră dorsală D6: controlează activitatea vezicii biliare
A şaptea vertebră dorsală D7: goleşte vezica biliară, boli de ovare
A opta vertebră dorsală D8: controlează activitatea splinei, rinichiului, ficatului
A noua vertebră dorsală D9: litiază biliară, dilată canalul coledoc
A zecea vertebră dorsală D10: cistită, calculi renali, impotenţă sexuală
A unsprezecea vertebră dorsală D11: boli intestinale (în combinaţie cu L2)
A doisprezecea vertebră dorsală D12: afecţiuni ale prostatei, incontinenţă urinară
  • vertebre lombare:
Prima vertebră lombară L1: ficat, pancreas, porţiunea ascendentă a intestinului gros
A doua vertebră lombară L2: ficat, pancreas, porţiunea transversală a intestinului gros
A treia vertebră lombară L3: porţiunea descendentă a intestinului gros
A patra vertebră lombară L4: contracţia ansei sigmoide şi rect
A cincea vertebră lombară L5: atonia vezicii urinare, enurezis
  • vertebrele sacrate:
Prima vertebră sacrată S1: stimulează erecţia
A doua vertebră sacrată S2: contractă rectul
A treia vertebră sacrată S3: hemoroizi
A patra vertebră sacrată S4: hemoroizi, zona anală
A cincea vertebră sacrată S5: hemoroizi, favorizează erecţia

Stimularea locală se poate face prin percuţia cu vârful degetului sau marginea mâinii pe degetul aplicat pe vertebră şi presiuni paravertebrale, uni sau bilateral. Nu se fac percuţii pe vertebre traumatizate!