Aura – “corpul subtil”
Când vorbim despre “aură” trebuie să spunem că nu este vreo noutate, deşi, abia prin anii ’30 ai secolului al XX-lea, ea a fost fotografiată de soţii Kirlian; dar în “Cunoaştere şi iniţiere” Max Guilmont ne spune că vechii egipteni aveau cunoştinţe avansate despre energiile invizibile ale naturii şi despre aura bioenergetică. Pe de altă parte, v-aţi întrebat vreodată de ce vechile icoane reprezentând sfinţi, au un cerc asupra capului? Acest cerc nu este altceva decad reprezentarea grafică, primitivă a aurei; deci existenţa aurei este un lucru cert şi cunoscut – deja – în vechime. Dar, ce este aura? Se ştie că omul are un câmp electromagnetic ce propagă radiaţii sub formă de vibraţii asociate cu cuante de energie; aceste energii informaţionale, vibraţionale fac parte din întreita entitate care este omul, formând aura, despre care vom vorbi mai jos.
Tripla entitate
Omul este o fiinţă fizică, o fiinţă gânditoare, o fiinţă spirituală; asta înseamnă că omul se compune din trup, suflet şi spirit. Prin trupul său, omul se pune în legătură cu lucrurile; prin suflet păstrează în sine impresiile pe care acestea le fac asupra sa, iar prin spirit i se relevează lucrurile ascunse în propriul lor lăuntru. Existenţa trupească se poate vedea cu ochiul fizic, dar nu poţi privi în lumea sufletească, după cum, prin spirit, omului i se relevează esenţa ascunsă a lucrurilor; această revelaţie nu este dată tuturor. Carus, în al său “Organon al cunoaşterii naturii şi a spiritului” spune că “…acolo unde creierul nu s-a dezvoltat îndeajuns, unde prezintă micime şi insuficienţă… nu poate fi vorba de cunoaştere. O structură puternică şi frumos dezvoltată… reprezintă… prima condiţie indispensabilă pentru cunoaşterea (spirituală) superioară”.
Despre aură
O “vedere spirituală” superior dezvoltată poate distinge “aura”. Un gând uman poate să apară ca fenomen de culoare perceptibil spiritual şi, în acest caz, culoarea corespunde caracterului gândului. Aura umană, perceptibilă “ochiului spiritual”, radiază în jurul omului fizic şi-l învăluie ca într-un nor de formă ovoidală, a cărui mărime diferă de la individ la individ. Conţinutul unui gând, al unei trăiri, trăieşte numai în sufletul celui ce îl gândeşte sau simte, dar acest conţinut produce efecte în lumea spirituală. Pentru cel ce are simţurile spirituale deschise, omul fizic este doar o parte din omul întreg; acest om fizic fiind centrul efluviilor (unii le numesc energii) sufleteşti şi spirituale. Lumea sufletească şi lumea spiritului sunt tot atât de reale, poate chiar mai reale, decât lumea sensibilă (materială), pentru că spiritul este prezent în corpul fizic al omului. Astfel omul este cu adevărat o întreită entitate umană, iar el se regăseşte ca un întreg în lumea spirituală. Vederea spirituală a aurei poate discerne diferite temperamente şi predispoziţiile sufleteşti ale oamenilor; ea diferă, de asemenea, în funcţie de gradul de dezvoltare spirituală a subiectului.
Fluctuante sau durabile – culorile aurei
Pentru cei cu simţul lăuntric al vederii spirituale, fenomenele sufleteşti şi spirituale pot deveni percepţii, întocmai cum ochiul vede culorile, iar aceste percepţii devin vizibile în mod suprasensibil. Sentimentele apar ca fenomene luminoase, ele radiază de la cel care le trăieşte, iar gândurile către ceva anume apar ca parcurgând spaţiul spiritual. Acesta este procesul perceptibil pentru ochiul spiritual, adică “vizualizarea” aurei în plan spiritual. Aceste percepţii spirituale pot să apară ca fenomene de culoare, iar culoarea corespunde caracterului gândului. De pildă, gândurile care vin din lumea senzorială oglindesc nuanţe de culoare roşie. Un gânditor către cunoaşterea superioară emite un frumos galben deschis. Iubirea generează culoarea diafană roz. Gândul precis are contur clar, gândirea confuză generează formaţiuni noroase, estompate. Aura este în continuă mişcare, după cum schimbătoare este şi viaţa lăuntrică a omului. Totuşi, talentele, obişnuinţele, caracterul, se exprimă în culori stabile. Toate schimbătoarele dispoziţii, toate inclinaţiile, bucuriile şi durerile, îşi găsesc expresia în aură. Un om dominat de instincte animalice, spre exemplu, are o aură complet diferită faţă de gânditorul-filosof; tot aşa cum o persoană religioasă are o aură diferită de cel cu preocupări strict materiale. Trăirile animalice prezintă o aură străbătută de curenţi de culoare brună şi galben-roşiatică; în cazul unor persoane mai evoluate observăm, în aceleaşi părţi ale aurei, un galben-roşiatic mai deschis şi nuanţe de verde. Cu cât inteligenţa este mai dezvoltată – verdele devine mai puternic; există şi oameni foarte deştepţi, dar cu porniri animalice, în cazul lor, verdele este nuanţat cu brun sau brun-roşu. Oamenii lipsiţi de inteligenţă au o mare parte din aură de culoare roşu-brun sau rosu-închis ca sângele. În cazul persoanelor echilibrate, meditativ-gânditoare, liniştite, aura lor va avea un frumos şi binefăcător verde. Stările sufleteşti care exprimă devotament dau nuanţe de culoare albastră. Cu cât omul este mai altruist, cu atât mai semnificative devin nuanţele de albastru ; un albastru frumos licăresc şi sufletele sensibile, firile religioase şi cei dedicaţi cu trup şi suflet operelor caritabile; dacă aceşti “albaştri” sunt şi inteligenţi, vor avea curenţi verzi şi albaştri. Persoanele active, inventive, cei înţelepţi, în general tot ce are legătură cu activitatea spirituală, au o aură ce radiază din lăuntrul lor către înafară nuanţe de culori deschise. O persoană activă, dar inventivă în folosul pasiunilor senzoriale are în aură nuanţe de albastru-roşu închis. Persoana inventivă pentru scopuri obiective are roşu-albastru deschis. Roz-roşu sau violet deschis arată viaţă spirituală, un nobil devotament şi putere de sacrificiu. Nu numai trăirile sufleteşti, ci şi emoţiile trecătoare, dispoziţiile şi alte trăiri lăuntrice, îşi arată în aură fluctuaţiile: o bruscă mare supărare dă fluctuaţii roşii; revolta onoarei rănite apare sub formă de nori de un verde închis. Accesul de frică poate genera dungi vălurite albastru, cu luciri albastru-roşcat; aşteptând cu încordare un rezultat produce aură cu dungi roşii-albastre, radiind spre exterior. Senzaţiile de puternic afect pot fi o pâlpâire de puncte şi pete mici albastru-roşietice; la cei mai puţin impresionabili, aceste mici pete pot fi galben-portocaliu sau chiar galben.
Tripla aură
Vederea spirituală superior dezvoltată distinge în aura care înconjoară omul, trei categorii de fenomene de culoare. În primul rând sunt cele care par netransparente şi lipsite de strălucire; totuşi, comparându-le cu cele percepute de ochiul fizic, ele sunt vaporoase şi transparente. O a doua categorie este formată din acele fenomene de culoare care sunt oarecum în întregime lumină şi care luminează spaţiul pe care îl umplu. Cea de a treia categorie este cea a fenomenelor de culoare cu caracter radiant, scânteietor, licăritor, care umplu spaţiul cu strălucire şi raze, având un “ce” activ, mobil în sine. Datorită primelor două categorii, spaţiul se umple cu o fluiditate subtilă, iar datorită celei de a treia, spaţiul se umple de “viaţă” căpătând o mobilitate ce nu încetează niciodată. Aura întreită este expresia suprasensibil-vizibilă a entităţii umane, exprimând cele trei corpuri : trupesc, sufletesc şi spiritual. Prima aură oglindeşte influenţa trupului asupra sufletului ; a doua exprimă viaţa sufletului, iar cea de a treia oglindeşte dominaţia spiritului etern aspra omului trecător. În cazul unei persoane instinctuale, plină de pofte, în prima aură se văd cele mai stridente nuanţe de culori, în a doua vor fi foarte puţine formaţiuni de culori, iar a treia este abia schiţată (ici-acolo câte-o licărire de gând-vag). Cu cât omul e mai puţin instinctual, cu atât prima aură se estompează, a doua se măreşte, iar dacă persoana este “cetăţean” al lumii spirituale, cea de a treia aură, cea minunată, se măreşte, în măsura în care el este astfel. Rudolf Steiner spune că “în măsura în care posedă această aură, oamenii sunt flăcări prin care Dumnezeu luminează această lume”.
Nuanţe
În întreita aură se găsesc culori cu cele mai variate nuanţe, care se schimbă în funcţie de dezvoltarea omului. Viaţa neevoluată se vede în prima aură, în toate nuanţele de la roşu la albastru tulbure şi neclar; plăcerea trupească, lăcomia au nuanţe de roşu; indiferenţii, apaticii care se dedau la aceste plăceri, vor avea nuanţe de verde; pasiunile violente care tind spre ţeluri de neatins pentru ele, apar verzi-brune şi verzi-gălbui. Inclinaţiile josnice vor fi vizualizate în nuanţe galben neclar până la brun; dragostea de mamă poate să apară în aură în nuanţe de roşu deschis spre roz; frica lasă nuanţe brun-albastru sau cenuşiu-albastru. A doua aură se manifestă şi ea prin nuanţe. Trufia, ambiţia – brun şi portocaliu; curiozitatea se manifesta prin pete roşii-galbene; gândirea clară şi inteligenţa se arată prin galben deschis; verdele este expresia înţelegerii vieţii şi lumii. Copiii sunt cei care au mult verde în aură; memoria bună se vede galben-verde, iubirea este roz; evlavia este albastru. Când religiozitatea se apropie de apogeu, albastrul se face violet. Albastru-indigo este semn de idealism şi seriozitate. Cea de a treia aură are trei culori fundamentale: galben, verde, albastru. Galbenul apare odată cu ideile înălţătoare, gândirea intuitivă are acelaşi galben cu luciu auriu, iar verdele exprimă iubirea pentru toate fiinţele. Albastru exprimă capacitatea de devoţiune altruistă către toate fiinţele, iar când aceasta atinge capacitatea de a te jertfi pentru alţii, atunci albastrul devine violet luminos. În cazul unui spirit ales, la care apare totuşi şi egoismul, pe lângă galben apare şi portocaliul.
Prin “vederea aurei” se înţelege o extindere şi o îmbogăţire a celor percepute în lumea fizică. Cine nu gândeşte astfel, nu cunoaşte lumea spirituală şi – de cele mai multe ori – nici nu vrea să o cunoască.
Radu Botez – parapsiholog