Arhanghelul Rafael
(Iudaism, Creştinism)
Cunoscut şi sub numele de Labbiel
Numele Rafael înseamnă “Dumnezeu vindecă” sau “Dumnezeu a vindecat”, pornind de la cuvântul ebraic “rapha”, care înseamnă “doctor” sau “vindecător”.
Rafael este un vindecător puternic al corpurilor fizice, atât pentru oameni, cât şi pentru animale. Cei care îl cheamă pe Rafael sunt vindecaţi rapid. Se spune că el a alinat durerea pe care Avram (Abraham) a simţit-o atunci când a fost circumcis ca adult.
Rafael poate fi invocat şi în numele altei persoane. El va veni oriunde este chemat; totuşi, nu va încălca liberul arbitru al vreunei persoane. Prezenţa lui Rafael va avea un efect liniştitor, care va ajuta vindecarea naturală prin reducerea stresului şi a anxietăţii.
În Cartea lui Tobit, Rafael călătoreşte cu Tobias, care este fiul lui Tobit. În timpul acestei călătorii, Rafael îl fereşte pe Tobias de orice vătămare, fapt care i-a conferit lui Rafael rolul de “Patron al Călătoriilor”. Rafael este un însoţitor minunat, atunci când vreţi să călătoriţi în siguranţă şi toate detaliile privind transportul, cazarea şi bagajele să se desfăşoare în mod miraculos. Îi ajută şi pe cei care s-au angajat într-o călătorie spirituală lăuntrică, sprijinindu-i şi călăuzindu-i în căutarea adevărului.
Rafael i-a mai arătat lui Tobias şi cum să folosească unele părţi din peştele pe care îl prinsese în scopuri medicinale, cum ar fi să prepare balsamuri şi unguente vindecătoare. Este un exemplu că Rafael nu numai că veghează direct munca de vindecare spirituală a celor bolnavi sau răniţi, ci îi şi călăuzeşte pe vindecătorii umani să ştie ce tratamente pământeşti să folosească asupra pacienţilor lor. Vindecătorii îl pot chema în gând pe Rafael pentru călăuzire înaintea sau în timpul şedinţelor de tratament. Rafael îi ajuta şi pe cei care vor să devină vindecători în privinţa educaţiei (inclusiv obţinerea timpului şi banilor necesari pentru şcoală), iar apoi îi sprijină în organizarea şi desfăşurarea practicii vindecătoare, atrăgându-le clienţi minunaţi.
Rafael este vindecător şi călăuzitor pentru animalele sălbatice şi domestice. Eu am avut rezultate minunate atunci când l-am rugat pe Rafael să mă ajute să regăsesc animale pierdute pentru mine, prietenii şi clienţii mei. Rezultatele au fost aproape imediate, fiindcă animalele par să fie deosebit de deschise faţă de îngrijirea tandră, plină de iubire.
În cele din urmă, Rafael l-a ajutat pe Tobit să-şi vindece orbirea şi a lucrat cu mii de cursanţi de la seminariile mele pentru a le deschide “cel de-al treilea ochi”, care este centrul energetic (chakra) al clarviziunii. Rafael este foarte plăcut, iubitor, bun şi amabil şi puteţi şti că este în preajmă atunci când vedeţi scântei sau fulgere de lumină verde-smarald.
Arhanghelii Rafael şi Mihail lucrează adeseori în tandem pentru a exorciza duhurile rele şi pentru a înlătura energiile joase din oameni şi locuri. Testamentul lui Solomon descrie cum Rafael i-a adus Regelui Solomon inelul magic, inscripţionat cu steaua în şase colţuri (steaua lui David). Solomon a folosit inelul său pentru a subjuga demonii. Aşadar, o parte din munca de vindecare a lui Rafael implică alungarea duhurilor şi curăţarea locurilor.
Ajuta la:
- Eliminarea şi reducerea dependenţelor şi poftelor;
- Clarviziune;
- Vedere, fizică şi spirituală;
- Vindecarea oamenilor şi animalelor;
- Regăsirea animalelor pierdute;
- Curăţarea spaţiilor;
- Alungarea duhurilor;
- Protejarea, buna desfăşurare şi armonie a călătoriilor.
INVOCAŢIE
Oricând treceţi printr-o suferinţă fizică, dumneavoastră, altă persoană sau chiar un animal, chemaţi-l pe Rafael pentru un tratament angelic. El va interveni imediat în corpul persoanei sau animalului şi va oferi călăuzire despre ce trebuie făcut pentru a obţine vindecarea.
Dacă doriţi să-l invocaţi pe Rafael pentru dumneavoastră, gândiţi doar:
“Arhanghele Rafael, am nevoie de ajutor pentru [descrieţi situaţia]. Te rog să-mi cuprinzi şi să-mi umpli corpul cu energia ta puternic vindecătoare a iubirii divine. Las acum întreaga situaţie în seama lui Dumnezeu şi ştiu că, prin această eliberare, sunt deschis să-mi manifest sănătatea dăruită de Dumnezeu sub toate aspectele. Iţi mulţumesc pentru energia, starea de bine şi fericirea pe care mi le-aţi dăruit, Doamne Dumnezeule şi Arhanghele Rafael.”
Dacă doriţi să-l invocaţi pe Rafael pentru altcineva, îl puteţi vizualiza pe el şi pe alţi îngeri înconjurând persoana ori animalul cu prezenţa lor şi cu lumina vindecătoare verde-smarald. Îi puteţi cere lui Dumnezeu să-l trimită pe Rafael sau chemaţi-l direct pe Rafael:
“Arhanghele Rafael, te rog să faci o vizită vindecătoare lui [numele persoanei sau animalului] şi să aduci sănătatea şi starea de bine pentru toţi cei implicaţi. Te rugăm, ajută-ne să ne înălţăm toate gândurile la nivelul credinţei şi speranţei şi să înlăturăm toate îndoielile şi temerile. Te rog să deschizi calea, astfel încât sănătatea divină să se manifeste acum şi pururea. Mulţumesc.”
Arhanghelul Uriel
(Iudaism, Creştinism)
Numele Uriel înseamnă “Dumnezeu este lumină”, “lumina lui Dumnezeu” sau “focul lui Dumnezeu”, fiindcă el luminează ori lămureşte situaţiile şi dă informaţii şi avertismente profetice. Uriel l-a avertizat pe Noe despre potopul care avea să urmeze, l-a ajutat pe profetul Ezra să interpreteze prezicerile mistice privind venirea lui Mesia şi a oferit omenirii Cabala. De asemenea, se spune că Uriel a adus omenirii cunoaşterea şi practica alchimiei – capacitatea de a transforma un metal de bază în metal preţios, precum şi capacitatea de a manifesta diferite lucruri din nimic sau din aer.
Uriel este considerat unul dintre cei mai înţelepţi arhangheli. El seamănă foarte mult cu un bătrân înţelept la care apelăm pentru informaţii intelectuale, pentru soluţii practice şi pentru perspective creatoare. În loc să fiţi nevoit să urcaţi pe un munte pentru a ajunge la un înţelept, Uriel va veni într-o clipă la dumneavoastră. Totuşi, personalitatea lui Uriel nu este la fel de deosebită ca cea a Arhanghelului Mihail, de exemplu. S-ar putea nici măcar să nu observaţi că Uriel a venit să răspundă la rugăciunile dumneavoastră până când nu veţi observa o nouă idee care v-a pătruns în minte.
Poate datorită legăturii sale cu Noe, precum şi afinităţii sale pentru elementele meteorologice ale fulgerului şi tunetului, Uriel este considerat un arhanghel care ajută oamenii la cutremure, inundaţii, incendii, uragane, tornade, dezastre naturale şi orice alte schimbări ale Pământului. Chemaţi-l pe Arhanghelul Uriel pentru a fi avertizaţi de asemenea evenimente sau pentru vindecare şi refacere după un asemenea eveniment.
Ajuta la:
- Alchimie;
- Magie divină;
- Schimbări ale Pământului;
- Soluţionarea problemelor;
- Înţelegere spirituală;
- Studii, teste în activitatea studenţilor;
- Vreme;
- Scris;
INVOCAŢIE
Din moment ce Uriel are atât de multe talente şi ne ajută în atât de multe domenii ale vieţii, este o idee bună să-l chemam în mod regulat. Gândiţi-vă la el ca la un mentor spiritual, care vă poate supraveghea lecţiile de viaţă. Una dintre cele mai importante căi prin care Uriel ne poate ajuta este să ne dea informaţii suplimentare, astfel încât să putem lua decizii bine informate. În asemenea cazuri, chemaţi-l cam în felul următor:
“Arhanghele Uriel, te rog să mă ajuţi cu înţelepciunea ta în [descrieţi situaţia despre care aţi dori să fiţi lămuriţi]. Doresc cât mai multe informaţii posibile, încât să pot vedea clar adevărul acestei situaţii. Te rog, ajuta-mă să iau o decizie în cunoştinţă de cauză, informându-mă despre toate perspectivele implicate. Te rog, ajuta-mă să aud clar, să înţeleg aceste informaţii şi să am mintea cât mai deschisă posibil. Mulţumesc, Arhanghele Uriel.”
Arhanghelul Mihail
(Iudaism, Creştinism, Islamism)
Cunoscut şi sub numele de Beshter, Mika’il, Sabbathiel, Sfântul Mihail.
Numele Mihail înseamnă “cel care este asemenea lui Dumnezeu” sau “cel care arată ca Dumnezeu”. Arhanghelul este conducător printre arhangheli. El conduce cetele îngerilor cunoscuţi sub numele de “Virtuţi” şi veghează asupra misiunii purtătorilor de lumină. Funcţia lui principală este să elibereze Pământul şi pe locuitorii săi de toxinele asociate cu teama. Oamenii pe care îi mobilizează şi cu care lucrează sunt numiţi “purtători de lumină”, iar Mihail le cere să desfăşoare muncă de învăţare şi de vindecare spirituală, la nivel profesional sau în timpul liber.
Arhanghelul Mihail a inspirat conducătorii şi purtătorii de lumină încă din Gradina Raiului, unde l-a învăţat pe Adam cum să cultive pământul şi să aibă grija de familia lui. Ioana d’Arc le-a spus inchizitorilor săi că Arhanghelul Mihail a fost cel care i-a dat forţa şi curajul de a conduce Franţa în timpul Războiului de o sută de ani. În anul 1950, arhanghelul a fost canonizat sub numele de Sfântul Mihail, “patronul ofiţerilor de poliţie”, deoarece el ajută la realizarea faptelor de eroism şi de vitejie.
Arhanghelul Mihail este foarte înalt şi foarte plăcut la înfăţişare şi poartă de obicei o sabie, pe care o foloseşte pentru a ne elibera din capcana temerilor. Când este în apropiere, s-ar putea să vedeţi scântei sau fulgere de lumină albastră sau purpurie strălucitoare. Mihail are o energie înflăcărată şi prezenţa lui este destul de puternică pentru a vă face să transpiraţi. Am cunoscut mai multe femei care au participat la cursurile mele şi mi-au spus că li se părea că au bufeuri provocate de menopauză, până când şi-au dat seama că tocmai îl chemaseră pe Arhanghelul Mihail, iar prezenţa lui genera toată acea căldură!
Mihail are şi incredibila capacitate de a repara aparatele electrice şi mecanice, inclusiv computerele. L-am chemat de mai multe ori să mă ajute când nu funcţiona telefonul, faxul ori alt aparat electronic şi întotdeauna a rezolvat situaţia. O studentă de-a mea l-a chemat chiar atunci când avea de reparat instalaţia sanitară a unei prietene (domeniu despre care nu ştia nimic, dar se oferise să o ajute fiindcă avea credinţa că putea să o facă). Imediat ce femeia l-a chemat pe Arhanghelul Mihail, instalaţia părea că s-a reparat singură şi totul s-a rezolvat într-o clipă.
Mihail îi călăuzeşte pe cei care se simt pierduţi sau blocaţi în împlinirea misiunii lor personale sau în carieră. El îi poate stimula pe cei care sunt nemotivaţi sau temători să acţioneze. De asemenea, el oferă călăuziri clare privind următorul pas care trebuie făcut.
Ajuta la:
- Angajare şi dedicare în împlinirea convingerilor;
- Curaj;
- Stabilirea direcţiei;
- Energie şi vitalitate;
- Toate aspectele privind misiunea personală;
- Motivare;
- Protecţie;
- Eliberarea şi curăţarea spaţiului;
- Eliberarea sufletului;
- Conştientizarea valorii proprii şi creşterea stimei de sine;
INVOCAŢIE
Chemaţi-l pe Arhanghelul Mihail atunci când vă este teamă ori vă simţiţi vulnerabili. Va veni imediat în ajutor, încurajându-va şi protejându-va atât fizic, cât şi emoţional. Îi veţi simţi prezenţa războinică, ca şi cum un bodyguard plin de iubire v-ar proteja. Oricine ar fi avut intenţia să vă facă rău îşi va schimba gândul sau dispoziţia sufletească.
Arhanghelul Mihail nu cere să spuneţi o invocaţie formală şi va veni la oricine îl cheamă. De exemplu, vă puteţi gândi:
“Arhanghele Mihail, te rog vino la mine acum, am nevoie de ajutorul tău!”
Apoi descrieţi în gând situaţia pentru care aveţi nevoie de sprijin. Aşa cum am spus mai devreme, veţi şti că a venit atunci când veţi simţi energia fierbinte, caracteristica lui.
Arhanghelul Chamuel
Cunoscut şi sub numele de Camael, Camiel, Camiul, Camniel, Cancel, Jahoel, Kemuel, Khamael, Seraphiel, Shemuel
Numele lui Chamuel înseamnă “cel care îl vede pe Dumnezeu” sau “cel care îl caută pe Dumnezeu”. Chamuel este de obicei pe lista celor şapte arhangheli principali şi este considerat un conducător puternic în ierarhia îngerilor cunoscuţi sub denumirea de “Puteri”. Puterile sunt îngeri care coordonează protecţia lumii de temeri şi de energiile joase. Ei acţionează ca nişte protectori care înlătură pe oricine ar încerca să domine lumea într-un mod negativ. Dacă vă temeţi de evoluţia evenimentelor la nivel mondial, chemaţi-l pe Chamuel pentru liniştire, protecţie şi intervenţie.
De asemenea, Chamuel protejează şi lumea noastră personală. El ne ajută să descoperim aspectele importante ale vieţii noastre, cum ar fi relaţiile de iubire, prietenii, carieră, obiectele pierdute şi chiar misiunea noastră personală în această viaţă. Chamuel lucrează cu noi pentru a pune temelii puternice relaţiilor şi carierelor noastre, astfel încât să fie trainice, importante şi sănătoase.
Arhanghelul Chamuel este foarte bun, iubitor şi dulce. Veţi şti că este alături de voi când veţi simţi fluturi în stomac şi o furnicătura plăcută în corp. El spune: “Permiteţi-mi să vă însoţesc în trecerea prin viaţă, astfel încât călătoria să fie uşoară şi plină de succes. Cea mai mare plăcere a mea este să aduc pacea, care să înlocuiască orice energie legata de durere.”
Ajuta la:
- Găsirea carierei potrivite, a misiunii personale şi a obiectelor pierdute.
- Edificarea şi întărirea relaţiilor.
- Găsirea sufletului pereche.
- Pacea mondială.
INVOCATIE
Chemaţi-l pe Chamuel pentru a regăsi orice vi se pare că aţi pierdut. El vă aude gândurile, deci îl puteţi chema în gând, chiar atunci când sunteţi în panică:
“Arhanghele Chamuel, se pare că mi-am pierdut [denumiţi obiectul ori situaţia]. Ştiu că nimic nu este într-adevăr pierdut, din moment ce Dumnezeu se află peste tot şi poate vedea unde se află orice lucru. Te rog, călăuzeşte-mă să găsesc ceea ce caut. Mulţumesc, Chamuel.”
Arhanghelul Gabriel
Cunoscut şi sub numele de Abruel, Jibril, Jiburili, Serafili
Numele Gabriel înseamnă “Dumnezeu este tăria mea”. Gabriel (care are chip de femeie) este îngerul celebru care le-a vestit Elisabetei şi Mariei naşterea fiilor lor, Ioan Botezătorul şi Iisus din Nazaret. De asemenea, Arhanghelul Gabriel i-a dictat lui Mohamed textul spiritual al Islamului, Coranul. Prin urmare, Gabriel a devenit cunoscut ca un înger “mesager”. Rolul lui Gabriel în lume continuă să fie important, ajutând atât părinţii, cât şi mesagerii umani.
În primul rol, Gabriel îi călăuzeşte pe părinţii plini de speranţă în conceperea unui copil sau în procesul adoptării unui copil. Gabriel dă tărie şi curaj acestor părinţi, ajutând viitoarele mame să se concentreze asupra credinţei binecuvântate de a crea cea mai potrivita atmosferă pentru copilul lor.
În al doilea rol, arhanghelul ajută pe oricine a cărui misiune personală în această viaţă implică arta sau comunicarea. Chemaţi-l pe Gabriel pentru ajutor, călăuzire sau impresariat, dacă sunteţi actor, artist, scriitor, dansator, jurnalist, model, muzician, reporter, cântăreţ, compozitor, profesor sau desfăşuraţi orice activitate care implică transmiterea unor mesaje spirituale. Gabriel va deschide uşile pentru a vă ajuta să vă exprimaţi talentul în cel mai potrivit mod. Arhanghelul acţionează şi ca îndrumător, inspirând şi motivând artiştii şi comunicatorii şi ajutându-i să-si depăşească teama şi tendinţa de a amâna.
Gabriel a fost cunoscut ca un arhanghel puternic şi tare, iar cei care îl cheamă se vor simţi îndemnaţi la acţiuni care vor avea rezultate benefice. Gabriel este evident un arhanghel al acţiunii! El spune:
„Sunt aici să-i conduc pe cei care se exprimă deschis şi pe cei care exprimă nevoile societăţii. Activitatea de a vorbi în numele şi pentru apărarea altei persoane este veche şi puţine lucruri s-au schimbat de-a lungul timpului, cu excepţia câtorva realizări tehnice. În alte domenii, cugetarea, arta şi oratoria şi-au păstrat o forţă constantă şi neîntreruptă, dând putere oamenilor care doresc să schimbe şi să ajute. Permiteţi-mi să deschid uşile oportunităţii pentru aceia dintre voi care vă auziţi chemarea inimii să creaţi şi să interpretaţi pe o scară mai larga.”
Ajuta la:
- Adoptarea unui copil.
- Fertilitate şi conceperea unui copil.
- Artiştii şi proiectele legate de artă.
- Jurnalişti şi scriitori.
- Activitatea în televiziune şi radio.
INVOCATIE
Înainte de a începe orice proiect artistic sau de comunicare, cereţi-i Arhanghelului Gabriel să vă călăuzească şi să vă vegheze asupra activităţilor voastre, spunând în gând sau cu voce tare:
„Arhanghele Gabriel, te rog să fii alături de mine în timp ce [descrieţi proiectul]. Te rog să deschizi canalele mele creatoare, astfel încât să fiu într-adevăr inspirat. Ajuta-mă să-mi deschid mintea pentru a putea da naştere unor idei unice. Şi te rog să mă ajuţi să am energia şi motivaţia necesară pentru a duce la bun sfârşit această inspiraţie. Mulţumesc, Arhanghele Gabriel.”