Superconştiinţa reprezintă înainte de toate deschiderea canalului de legătură cu câmpul informaţional al Pământului şi cu diverse nivele cosmice prin intermediul schimbului de bioenergie. La omul care are chakrele dezvoltate şi ştie să şi le dirijeze, Superconştiinţa (Sahasrara-chakra) se poate lărgi până la ieşirea spre Raţiunea Cosmică, cu care se poate comunica la nivel supermental. Folosind acest nivel, el poate lua informaţia necesară privind trecutul şi viitorul din câmpul informaţional al Pământului, deoarece înregistrarea timpului este aici fixată precis (adevărat, sub formă codificată). Chiar folosind nivelul mental (nivel mai scăzut) se pot vedea la distanţă obiectele în limitele Globului Pământesc, se poate vedea şi auzi tot ce se petrece la peste 1000 km. distanţă. Vă propun următoarea metodă pentru declanşarea puternică a chakrelor hipofizei — centrul voinţei — şi deschiderea prin chakra Ajna (cel de-al treilea ochi) a canalului de legătură cu superconştiinţa. Totuşi, vreau să-i avertizez pe cei care-şi vor însuşi metodele mele, de posibilele urmări neplăcute, în situaţia în care exersând vor uita principala lege a Cosmosului: tot ce gândim şi tot ce facem trebuie să fie îndreptat numai spre Bine. Şi numai cel ce poartă iubire (persoana cu chakra inimii dezvoltată) poate intra pe Porţile Adevărului.
Exerciţii pentru deschiderea Superconştiinţei: Înainte de a executa exerciţiul, trebuie să fie rostită mantra de ocrotire: “Să fie lumină şi pace…”. Declanşarea hipofizei. Dimineaţa devreme (până la ora 10) aşezaţi-vă în “poziţia vizitiului”, apoi uniţi braţele şi picioarele. Ochii deschişi. Timp de 3 min. frecaţi cu limba cerul gurii şi rostiţi (în şoaptă) mantra OM (A-O-U-M-M)—legat. Respiraţie egală. Respiraţia în timpul concentrării atenţiei asupra obiectului este egală. Respiraţi timp de 3 minute astfel. Primele 30 sec: 3 sec.-inspiraţi, 3 sec.-expiraţi. Următoarele 30 sec: 4 sec.-inspiraţi, 4 sec.-expiraţi ş.a.m.d. Simultan, concentraţi-vă atenţia asupra obiectului, reţineţi cu precizie detaliile (obiectul poate fi lampa de masă cu bec mat. Becul aprins trebuie să se vadă bine, pânza abajurului lămpii trebuie să fie subţire, cu desen).
Exerciţiu pentru concentrarea complexă şi declanşare a chakrei Ajna.
Respiraţia se schimbă după exerciţiul precedent şi va avea următorul ritm: 8 sec. – inspiraţie, 8 sec. – se ţine respiraţia, 8 sec. – expiraţie, 8 sec. – se ţine respiraţia. Respiraţi astfel 2 min. În acelaşi timp, concentraţi-vă ochiul minţii asupra conului chakrei Ajna şi, în sensul acelor de ceasornic, trimiteţi energia la baza conului, până ajunge să aibă o lumină intensă. Apoi, schimbaţi ritmul inspiraţiei după schema: inspiraţi -6 sec., ţineţi respiraţia – 6 sec., expiraţi – 3 sec. Concentraţi-vă atenţia asupra lămpii. Simultan parcă aţi absorbi-o în interiorul chakrei Ajna. Când inspiraţi trimiteţi-o la hipofiză. Când expiraţi, poziţionaţi obiectul (lampa) pe vechiul loc. Executaţi exerciţiul timp de 3 minute.
Concentrarea complexă — concentrarea atenţiei asupra chakrei Ajna cu vederea obiectului înăuntru. Meditaţie — concentrarea atenţiei asupra Ajnei cu vederea obiectului în ea şi dincolo de limitele acesteia.
Meditaţie: Respiraţia: inspiraţi – 3 sec., ţineţi respiraţia – 3 sec., expiraţi – 6 sec. Respiraţia este insesizabilă. În timpul expiraţiei se aude imperceptibil sunetul “kha”. Atenţia se concentrează asupra chakrei Ajna. Acest exerciţiu trebuie executat timp de 3 min. Străduiţi-vă să vizualizaţi obiectul în chakra Ajna şi, în acelaşi timp dincolo de limitele acesteia. Când apare imaginea obiectului (încă slabă) dincolo de limitele corpului vostru fizic, transmiteţi mai puternic energia, expiraţi mai lung şi faceţi o pauză mai de durată. În acest timp, toate chakrele, începând cu Muladhara, se vor deschide. Poate să se ridice temperatura corpului, poate să se simtă o uşoară presiune în interiorul capului. Imediat trebuie efectuat exerciţiul de respiraţie după schema: 8 sec. – inspiraţie, 8 sec. – ţineţi respiraţia, 8 sec. – expiraţie, 8 sec. – ţineţi respiraţia, timp de un minut şi jumătate, două minute. Apoi, energia, începând de la Sahasrara, în sensul invers acelor de ceasornic, prin spirala şi pe la bazele chakrelor, se coboară pe la Muladhara. Este de dorit să nu lăsaţi să vă crească temperatura. Succesiunea atingerii primei trepte a superconştiiţei, rezultată din exerciţiile anterioare este: conectarea hipofizei — vizualizarea obiectului (concentrarea) — vizualizarea detaliilor obiectului (becul) — introducerea şi scoaterea în poziţia iniţială — meditaţia — vederea obiectului la distanţă — ieşirea din stare.
Dezvoltarea imaginaţiei pentru trecerea la cea de-a doua treapta a Superconştiinţei: Aşezaţi-vă în “poziţia vizitiului” cu faţa spre nord, într-un fotoliu comod şi ascultând o muzică plăcută, lentă, intraţi în starea de sugestie (în care se realizează toate formulele de autosugestionare). Doriţi să vedeţi marea. Trimiteţi gândul spre mare ; apoi, închipuiţi-v-o clar, şi mai clar, până când o veţi vedea cu ochii închişi. Paralel folosind mental autosugestia: “Văd clar marea”, fără să vă încordaţi, menţineţi imaginea undeva în interiorul capului în punctul de intersecţie (linia orizontală — de la Ajna — chakra, linia verticală — de la creştet). Să numim acest punct “poarta Superconştiinţei”.
Să complicăm exerciţiul. După ce s-a realizat vederea obiectului, străduiţi-vă ca la nivel mental să vă imaginaţi clar efecte sonore (lovirea valurilor de ţărm, ţipetele pescăruşilor, sirenele vapoarelor, etc.), folosind formula de autosugestionare: “Aud uşor tot ce se petrece la mare distanţă de mine”. Executaţi exerciţiul până la primele semne de oboseală timp de 3-4 săptămâni, de două ori pe zi, până ajungeţi la perfecţiune.
Apoi, exerciţiul se complică şi mai mult. Fără muzică, timp de un minut, încercaţi să vedeţi cu ochii închişi obiectul dorit şi, după aceea, timp de un minut, să auziţi sunetele corespunzătoare.
Folosind acest exerciţiu, se poate realiza vederea oricărui obiect la mare distanţă (oraşe, ţări, etc.).
Astfel, schema generală arată în felul următor: treapta I+ treapta a II-a = ieşirea spre treapta a III-a a Superconştiinţei.
A III-a treaptă a Superconştiinţei. Meditaţie cu declanşarea prealabilă a hipofizei, de asemenea, declanşarea chakrei Ajna cu o puternică trimitere de energie la baza conului. Senzaţia de junghi în zona hipofizei deschide “poarta” spre Superconştiinţă. Efectuaţi în paralel, la nivel psihic, modelul ieşirii spre nivelul determinat şi când simţiţi în interiorul creierului o lumină (Lumina Conştiinţei), atunci Superconştiinţă este deschisă. Prin spirală, în sensul acelor de ceasornic, încercaţi să ieşiţi de exemplu, în câmpul informaţional al Pământului.
Cum trebuie să ne observăm respiraţia atunci când medităm
Aşezaţi-vă cu coloana vertebrală foarte dreaptă. În această poziţie corpul vostru îşi regăseşte echilibrul natural. Greutatea se exercită într-un mod uniform şi a te elibera de ea devine ceva uşor. Atunci când repartiţia este maximă, corpul nu va mai solicita atenţia şi nu se mai opune pacificării mentalului. În consecinţă, staţi drept, fără nici cea mai mică tensiune, fără blocaj fizic. Corpul vostru trebuie să fie destins şi oarecum suspendat de coloana vertebrală, precum un palton în cuier. Instalaţi astfel, observaţi-vă respiraţia, care trebuie să fie lentă şi profundă. Centrul vostru ombilical se umflă şi se dezumflă ritmic. Conştientizaţi fără a vă concentra. Priviţi, nimic mai mult, precum un spectator neutru.
Nu pledez pentru nici un efort. Ţineţi minte acest lucru. Vă cer doar să fiţi atenţi într-un mod calm, să înregistraţi ceea ce se întâmplă fără să comentaţi sau să interveniţi. Respiraţi aşa cum respiră noul născut sau animalul. Toraxul lor este imobil. Ei inspiră ridicându-şi abdomenul şi expiră readucându-l la poziţia normală. Respiraţia abdominală este singura naturală. Aprofundând-o, ea vă va procura o senzaţie de pace din ce în ce mai profundă.
Aţi uitat încet, încet, cum să respiraţi din cauza tumultului mental pe care vi l-a indus anturajul vostru, din cauza tensiunilor care v-au infectat spiritul. Priviţi adolescentul. Deja respiraţia sa a devenit ceva sărac, artificial, limitat la partea superioară a plămânilor. Abdomenul este blocat. Voi înşivă aţi constatat desigur că, cu cât sunteţi mai tulburaţi, cu atât respiraţia voastre se cantonează mai aproape de piept. Nu mai rămâne nimic din cadenţa amplă a corpului care trăieşte spontan. Vegheaţi la restaurarea respiraţiei abdominale, suplă şi uşoara. Aceasta vă va ajuta să vă calmaţi spasmele mentale.
De ce ne cereţi sa contemplăm procesul respirator? Deoarece acest dute-vino al suflului ţese o punte între corp şi suflet. El animă corpul datorită respiraţiei. Conştientizându-vă respiraţia, căpătând cunoaşterea directă a aerului care intră şi iese din plămânii voştri, descoperiţi progresiv că nu sunteţi corpul. Am un corp, dar sunt mai mult decât acesta. Organismul este ca un han. El nu este nici originea, nici destinaţia mea. Pe măsură ce percepţia suflului devine mai fină, omul prezintă instanţa care nu este fizicul său. Fulgere de luciditate îl fac să înţeleagă faptul că membrele, celulele, organele, nu sunt el. Vede ceea ce s-ar putea numi cele trei substrate ale personalităţii sale: corpul fizic, respiraţia şi sufletul. Corpul este cochilia, anvelopa, respiraţia este legătura, puntea, sufletul este esenţa, sinele real, fundamentul.
Pe calea cunoaşterii de sine rolul jucat de respiraţie este primordial, central. Pe un mal se află corpul, pe celalalt sufletul; pe plan fizic existaţi, este evident. Dar sunteţi plini, îngrijoraţi şi o nostalgie de nestins vă sugrumă, deoarece, de asemenea simţiţi nevoia de a exista şi mai ales în regatul sufletului. Nu veţi reuşi decât utilizând placa turnantă a suflului, a respiraţiei, trecerea pranei. Ea vă va conduce spre fiinţă. Postându-va la nivelul buricului, al suflului natural, veţi putea să priviţi în ambele direcţii: una duce spre corp, cealaltă spre suflet. Nu există decât un singur drum, dar îl vesti putea parcurge în ambele sensuri. Iată de ce observaţia suflului este capitală. Ea vă oferă ocazia de a va dirija spre esenţa voastră. Sper ca am răspuns la aceasta întrebare.
Osho
Pranayama: Pranayama reprezintă un ansamblu de exerciţii de respiraţie folosit conştient, în acest fel devenind capabil să exercităm controlul asupra întregului proces respirator. Potrivit yoghinilor, calitatea respiraţiei are o însemnătate covârşitoare pentru durata vieţii. Cu cât un om respiră mai repede şi mai puţin adânc, cu atât are o viaţă mai scurtă. Cu cât inspiraţiile şi expiraţiile sunt mai lente şi mai adânci, mai calme, cu atât trăieşte omul mai mult. Respiraţia controlată este o respiraţie conştientă, regulată şi finalizată. Acest lucru, îl realizăm prin controlul asupra ritmului. În respiraţia ritmică, omul trebuie să se obişnuiască cu ideea ritmului. Măsura pentru respiraţia ritmică, este bătaia normală a inimii. Deoarece pulsul nu este identic la toţi oamenii, fiecare trebuie să-şi adapteze frecvenţa respiraţiei la propriul puls. Pentru aceasta, puneţi degetul mâinii drepte pe artera mâinii stângi şi număraţi bătăile: unu, doi, trei, patru, cinci, etc. Câteva încercări de acest gen sunt suficiente pentru a vă întipări în minte ritmul. Intervalul dintre două pulsaţii normale se consideră o unitate. Cu această unitate se va măsura atât respiraţia, timpul de reţinere a aerului, cât şi expiraţia lui. O altă măsură pentru respiraţie, este enumerarea mentală lentă a numerelor naturale. Se va începe de la numărul unu şi, treptat, fără grabă, acomodând organismul, se va trece la doi, trei, patru. Exerciţiile de respiraţie se efectuează în diferite poziţii mai mult sau mai puţin comode. De comoditatea poziţiei depinde desfăşurarea corectă a procesului respirator. Orice exerciţiu respirator începe cu o expiraţie energică. Nu începeţi nici un fel de exerciţii , fără să vă fi curăţat în prealabil căile respiratorii. Nu purtaţi haine strâmte. Cei cu afecţiuni ale inimii şi plămânilor să respire uşor, fără încordare.
Bastrika: Îşi trage numele de la zgomotul produs de respiraţie , care seamănă cu zgomotul produs de foale.
Poziţia: Aşezat pe un scaun, în padmasana (lotus), siddahasana (semilotus) sau sukhasana (turceşte). Coloana vertebrală dreaptă.
Tehnica: Cu bărbia bine aplecată în piept. Inspir şi expir rapid şi prelung, fără apnee, bombând şi retractând abdomenul. Se execută 5 – 10 asemenea respiraţii, alternativ, cu nara stângă, apoi cu cea dreaptă. Inspir 8 – 10 secunde pe nara dreaptă, apnee 8 – 10 secunde, expir 16 – 20 secunde pe nara stângă, apnee 8 – 10 secunde, inspir 8 – 10 secunde pe nara stângă, apnee 8 – 10 secunde, expir 16 – 20 secunde pe nara dreaptă. Se execută 3 – 4 cicluri.
Avantaje: Dezvoltă psihicul, ameliorează laringita, rinita.
Contraindicaţii: Bolnavii de inimă şi hipertensivii să nu practice acest exerciţiu.
Kapalabati
Poziţia: Se execută în poziţia în picioare sau şezând. În ambele poziţii, controlăm verticalitatea coloanei vertebrale.
Tehnica: Se respiră numai pe nas. Rolul principal, revine expiraţiei. Expirăm, contractând brusc şi puternic abdomenul. Destindem abdomenul, fără apnee şi aerul pătrunde în partea inferioară şi mijlocie a plămânului, fără efort. Inspirul este pasiv şi mai lung decât expirul. Imediat se expiră, fără apnee. Se execută cam 10 – 15 asemenea expiraţii, fără pauze şi într-o succesiune rapidă. Aceste expiraţii reprezentând un ciclu. După câteva luni, măriţi progresiv numărul ciclurilor la 50/100. Dozarea se face după posibilităţile fiecărui practicant.
Concentrarea: Pe parcursul exerciţiilor, atenţia se concentrează asupra muşchilor abdominali şi, pe buna efectuare a exerciţiului.
Avantaje: Exerciţiul are un mare efect terapeutic. Vindecă sau ameliorează: catarul, sinuzita, astmul, indispoziţiile bronşice. Curăţă aparatul respirator şi căile nazale. Dezvoltă psihicul şi întăreşte memoria.
Atenţie ! În urma supra-oxigenării, uneori, se poate întâmpla să vă pierdeţi cunoştinţa. Cei care depun eforturi exagerate, pot provoca leziuni pulmonare. În plus, dacă la 10 – 15 expiraţii nu se face o pauză cu reţinerea aerului, se poate ajunge la surmenaj şi supra-încordare.
Pufkalo: Omul trăieşte cu atât mai mult cu cât respiră mai mult. În mod deosebit, sunt necesare acele exerciţii care au un caracter intens purificator. Un asemenea exerciţiu este Pufkalo.
Tehnica: Se efectuează din poziţia stând cu picioarele mult depărtate. Expiraţi energic şi inspiraţi pe nas foarte încet şi lin, ca şi în respiraţia completă. De îndată ce simţiţi că plămânii s-au umplut cu aer, începeţi să expiraţi. Spre deosebire de alte exerciţii, expiraţia este caracteristică, semănând cu un pufăit. De aceea se numeşte Pufkalo. Cum se realizează pufăitul? Acest lucru se obţine ţinând buzele apropiate de dinţi si pufăind cu întreruperi (sacadat), cu o mare încordare a muşchilor abdominali, a diafragmei şi a celor intercostali, deschizând gura foarte puţin, numai atât cât este necesar pentru a elimina aerul.
Avantaje:Exerciţiul contribuie la evacuarea toxinelor din sânge. Previne diferite îmbolnăviri cronice, iar durerile de cap, răceala şi gripa se vindecă mai repede. În epidemii, pufkalo are un important rol profilactic. În asemenea cazuri, se recomandă efectuarea exerciţiului de cel puţin cinci ori pe zi. Este recomandat, ca la terminarea complexului de exerciţii fizice şi de respiraţie, să efectuaţi pufkalo.
Respiraţia Alternativă: În respiraţia alternativă, se respiră când pe nara stângă , când pe nara dreaptă.
Poziţia: Aşezaţi în poziţia în care vă convine: lotus; semilotus; şezând sau stând în picioare.
Tehnica: Inspiraţi adânc, dar numai pe nara dreaptă, astupând-o pe cea stângă. Este important să presaţi bine nara, indiferent de degetul pe care-l folosiţi. După o inspiraţie yoghină completă, reţineţi aerul 5 – 10 secunde şi apoi expiraţi încet pe cealaltă nară (inspiraţi pe nara dreaptă şi expiraţi pe nara stângă, iar după reţinere, inspiraţi pe nara stângă şi expiraţi pe nara dreaptă). La inhalarea aerului, plămânii trebuie umpluţi bine, încet şi ritmic. Expiraţia trebuie efectuată în acelaşi fel.
Ciclul respiraţiei alternative se prezintă astfel: Golirea plămânilor printr-o expiraţie. Inspiraţie pe nara dreaptă 5 – 10 secunde. Reţinerea aerului 5 – 10 secunde. Expiraţia pe nara stânga 5 – 10 secunde. Reţinerea aerului 5 – 10 secunde. Inspiraţia pe nara stângă 5 – 10 secunde. Reţinerea 5 – 10 secunde. Expiraţia pe nara dreaptă 5 – 10 secunde. Golirea şi pauza înaintea începerii unui nou ciclu (5 – 10 secunde).
Avantaje: Calmează sistemul nervos şi ritmul inimii. Stimulează procesele cerebrale.
Durata: Începeţi cu câteva minute, mărind numărul ciclurilor până la o durată de maximum 30 minute.
Lotus: Lotusul sau padmasana, este una din poziţiile importante din Yoga, dar şi una din cele mai grele. Lotusul, denumit astfel după numele florii, este postura care simbolizează puritatea şi perfecţiunea. Aceasta este şi poziţia de meditaţie a lui Buda. Dificultatea execuţiei creşte o dată cu vârsta executantului.
Tehnica: Ne aşezăm cu picioarele întinse în faţă, bine lipite, vârfurile picioarelor bine întinse. Expirăm. Îndoim piciorul drept şi cu ambele mâini aşezăm talpa dreaptă pe coapsa stângă, cât mai aproape de perineu. Genunchiul drept va rămâne lipit de sol. Ne îndoim spre spate, flectăm genunchiul stâng, apucăm piciorul stâng cu ambele mâini şi-l împingem peste cel drept. Orientăm tălpile spre în sus. Redresăm bustul, îndreptăm coloana vertebrală. Punem mâinile pe genunchi, şi păstrăm poziţia atât cât este posibil. Trebuie crescută progresiv durata posturii. Revenim din poziţie şi întindem picioarele.
Respiraţia: În postura lotus, se pot efectua majoritatea exerciţiilor de pranayama.
Avantaje: Are un efect calmant asupra nervilor, întreţine elasticitatea coloanei vertebrale, tonifică organele din cavitatea abdominală prin creşterea fluxului de sânge.
Contraindicaţii: Persoanele cu artrită deformantă şi cele cu reumatism nu trebuie să încerce postura.
Semilotus: Este numită şi postura jumătate lotus. Este mult mai accesibilă decât lotus, dar necesită şi ea puţin antrenament.
Tehnica: Aşezaţi-vă cu picioarele alungite înainte, trunchiul drept. Îndoiţi piciorul drept, cu talpa în sus. Pune-ţi vârful piciorului sub coapsa stângă. Se apucă piciorul stâng, îndoit cu talpa în sus şi se pune pe gamba piciorului drept. Vârful degetelor să atingă coapsa dreaptă. Coloana vertebrală să fie dreaptă. Musculatura relaxată.
Turceşte: Este poziţia turcească cu picioarele încrucişate. Postura poate să înlocuiască cu succes lotusul şi este potrivită pentru concentrarea gândurilor. Sukhasana este accesibilă mai ales pentru persoanele în vârstă care vor să exerseze pranayama sau tehnica concentrării. Poziţia trebuie să se execute fără nici o încordare sau forţă.
Tehnica: Aşezaţi-vă pe podea. Întinde-ţi picioarele înainte. Aduce-ţi un picior în aşa fel încât călcâiul să se sprijine bine în coapsa piciorului opus. Se rămâne în postură cât este necesar.
Respiraţia Ritmică: În respiraţia ritmică inspirul şi expirul sunt egale ca durată, iar apneea între inspir şi expir ca şi cea de după expir trebuie să fie egale cu jumătate din durata inspirului sau a expirului.
Poziţia: Poate fi în picioare, culcat sau aşezat comod, dar cu perfectă verticalitate a coloanei vertebrale.
Tehnica: Se expiră. Se inspiră încet, ca în respiraţia completă, numărând până la 6. Se reţine aerul numărând până la 3. Se expiră numărând până la 6. Se reţine aerul numărând până la 3, apoi se reia ciclul. Se execută cât vă simţiţi bine, dar fără exagerări. Durata inspiraţiilor, expiraţiilor şi apneelor o puteţi modifica conform formulei de mai sus. Când apare oboseala, opriţi.
Concentrarea: La început, vă concentraţi pe buna executare a exerciţiului. Odată cu creşterea duratei, mental, vizualizaţi cum energia solară intră în trupul vostru, devenind una cu acesta.
Respiraţia în mers: Se respiră ca şi in respiraţia ritmică. Fiecare pas se consideră un ritm în procesul respirator.
Poziţia: Stăm în picioare, în poziţia de drepţi.
Tehnica: Expirăm. Pornim primul pas cu piciorul drept inspirând. Inspirăm 4 paşi. Apnee 2 paşi. Expir 4 paşi. Apnee 2 paşi. Continuăm 5 cicluri fără oprire. Mersul nu trebuie întrerupt, ritmul nu trebuie deranjat. Săptămânal , mai adăugăm un ciclu, până la maximum 20. Ritmul poate fi reglat de noi la orice valori la care ne simţim bine. Important este ca la inspir şi expir, numărul paşilor să fie egal. Apneea să fie jumătate din inspir sau expir. Respiraţia se poate executa oriunde: în parc, în pădure, etc. Ne oprim, se golesc plămânii şi începe respiraţia în ritmul paşilor.
Respiraţia de întărire a nervilor
Poziţia: În picioare, cu mâinile de-a lungul corpului.
Tehnica: Expirăm energic. Inspirăm lent şi complet şi în acelaşi timp întindem mâinile cu palmele în sus, fără încordare musculară. Apnee, în care timp îndoim antebraţele pe braţ şi strângem încet pumnii, astfel ca atunci când au ajuns la umăr să simţim un tremur. Expirăm deschizând pumnii şi lăsând mâinile în jos. La început, exerciţiul se repetă de 2/3 ori.
Avantaje: Fortifică întregul sistem nervos, dezvoltă forţa nervoasă, vitalitatea şi energia.
Respiraţia Completă
Tehnica respiraţiei complete nu este aşa de simplă pe cât ar putea să pară la prima vedere. Are mai multe faze:
1) respiraţia abdominală;
2) respiraţia mijlocie;
3) respiraţia superioară
Este recomandat ca această respiraţie să se efectueze numai pe nas.
1) Respiraţia abdominală
Respiraţia abdominală sau diafragmatică este de tip profund , caracteristică bărbaţilor. Ea se numeşte abdominală sau diafragmatică pentru că se realizează cu ajutorul diafragmei. Respiraţia abdominală se execută în poziţia şezând şi culcat. Atenţia este concentrată asupra regiunii abdominale. Se expiră, peretele abdominal presând spre înăuntru. Inspiraţi încet şi degajaţi treptat diafragma. Abdomenul se umflă şi partea inferioară a plămânilor se umple cu aer. În timpul respiraţiei abdominale se umplu cu aer numai părţile inferioare ale plămânilor. Cutia toracică rămânând aproape nemişcată.
2) Respiraţia mijlocie
Respiraţiei mijlocii i se mai spune şi costală. În respiraţia costală se umple cu aer, în special , partea mijlocie a plămânilor. Se execută tot în poziţiile şezând sau culcat. Atenţia este dirijată spre coaste. După o expiraţie energică se inspiră încet pe nas. La expiraţie coastele se strâng , aerul fiind eliminat numai pe nas. Abdomenul şi umerii rămân aproape nemişcaţi. Această respiraţie necesită o mai mare putere de concentrare dar, cu timpul, vine şi succesul.
3) Respiraţia superioară
În acest tip de respiraţie se ridică numai coastele superioare, umerii şi claviculele. Poziţia de plecare nu are importanţă. Atenţia se concentrează numai asupra plămânilor şi a bunei executări. După expiraţie se inspiră lent, ridicându-se claviculele şi umerii, aerul trecând pe nas umplând numai vârfurile plămânilor . Abdomenul şi partea mijlocie a cutiei toracice rămân nemişcate. Aceste exerciţii respiratorii executate corect, pe rând, fără hiatus, începând cu respiraţia abdominală, continuând cu cea mijlocie şi încheind cu respiraţia superioară, constituie respiraţia yoghină completă. Când expirăm în respiraţia completă, începem cu abdomenul, continuăm cu zona mijlocie şi apoi cea superioară. Se reia ciclul.
Avantaje: Efectul respiraţiei complete este imens. Ea contribuie la întărirea întregului organism.
Respiraţia Ha
Poziţia: Se exersează din poziţia stând cu picioarele uşor depărtate.
Tehnica: Inspiraţi complet, ca în respiraţia completă. În timpul inspiraţiei ridicaţi mâinile înainte , încet, până deasupra capului. Reţineţi aerul câteva secunde, după care vă aplecaţi rapid înainte. Mâinile atârnă în jos. Expiraţi pe gură rostind silaba ”ha“. Sunetul ha se formează din aerul evacuat şi nu din gât. Inspiraţi uşor pe nas, ridicându-vă mâinile deasupra capului. La final, expiraţi uşor pe nas şi coborâţi mâinile.
Avantaje: Înviorează circulaţia sanguină, curăţă organele respiratorii, elimină senzaţia de frig, purifică psihicul.
Ujai
Poziţia: Exerciţiul se poate efectua din diferite poziţii iniţiale: şezând, culcat sau în picioare. De preferat în picioare.
Tehnica: Expirăm. Inspirăm complet, bombând abdomenul apoi toracele inferior şi mijlociu. Continuăm inspirul, contractând uşor abdomenul şi inspirând voit, umplem plămânii la maximum. Durata inspirului este de 8 secunde. Apneea este de 8 secunde. Expirul este de 16 secunde. Se execută pe gură, pronunţând litera “s” şi contractând perineul, continuând cu muşchii abdominali, până când plămânul se eliberează de aer. Apnee 8 secunde. Se repetă ciclul atât cât vă simţiţi bine. Se poate exersa şi fără apnee. Expiraţia începe imediat după inspir. Momentul expiraţiei este de două ori mai lung decât inspiraţia.
Avantaje: Are efecte pozitive asupra sistemului endocrin şi asupra tensiunii arteriale, pe care o ridică dacă este scăzută.
Contraindicaţii: Este contraindicată persoanelor cu hipertensiune arterială sau celor care manifestă excitabilitate crescută.