Iubire şi cunoaştere sau când paharul este pe jumătate… gol
Care e diferenţa între omul “bun” şi omul “rău”, mai bine spus între omul care are iubire suficientă în suflet şi cel al cărui suflet e preponderent lipsit de aceasta energie sublima?
Nu e doar diferenţa între cel ce vede partea plină a paharului şi cel ce vede paharul ca fiind pe jumătate gol. Marea diferenţă tocmai aici începe. Când paharul este pe jumătate… gol. Aici cele două tipuri de oameni vor reacţiona diferit.
- Omul ce are iubire în suflet se va gândi cum să facă pentru a umple paharul. Va căuta soluţii, alternative şi mai ales va fi convins că dacă va căuta va găsi şi îşi va imagina bucuria pe care o va simţi când paharul lui va redeveni plin. Se va gândi că poate a băut el paharul şi nu-şi mai aduce aminte, sau dacă a făcut-o altul… slavă Domnului, probabil Dumnezeu l-a trimis spre paharul lui plin pentru că acela era prea însetat, îi va dori să-i fie de folos, şi va fi sigur că paharul lui se va umple. Pentru că nu va considera că e un efort prea mare pentru el să ajungă la Izvor.
- Celălalt tip de om va reacţiona altfel. Se va întreba cine a îndrăznit să-i golească paharul, va căuta modalităţi de a-l pedepsi pe “agresor”, se va gândi la bucuria din momentul răzbunării. Va spune că e exclus ca apa să fi dispărut din pahar datorită propriei sale persoane. În nici un caz nu va fi el “cel vinovat”, nici măcar pentru simplul fapt că a lăsat paharul pe masa, ci întotdeauna există un alt vinovat. De ce? Pentru că lumea e plină de agresori, care vor să fure de la el, şi vor fura în continuare de la el. În psihologie acest fenomen este numit “proiecţie” şi întotdeauna este însoţit de “negare”, adică o percepţie eronată a propriei realităţi spirituale. Deci trebuie să se protejeze, să-şi ţină foarte strâns paharul, pentru că apa care i-a mai rămas s-ar putea să-i mai trebuiască, iar… dacă îi va fi furată şi asta, o va sfârşi deshidratat (şi cu sufletul gol). Problema lui e că uita că există un Izvor.
Cunoaşterea şi iubirea la un anumit nivel plasat dincolo de spaţiu-timp, sunt tot unul şi acelaşi lucru. Însa prin ceea ce religiile numesc “cădere” ne-a fost dat să uitam o multitudine de informaţii şi să pierdem considerabil de multă energie. De ce? Pentru a putea exista în această dimensiune, pentru a experimenta prin trăirea pe această frecvenţă energetică, singura formă de cunoaştere neştiută de sufletele noastre: cum să te reîntorci la iubire, după ce ai pierdut-o. Cam asta este esenţa… poveştilor noastre de viaţă.
CE ÎNSEAMNĂ CUNOAŞTEREA? Înseamnă să ştii mecanismele din spatele legii iubirii. Să cunoşti multitudinea de legi cosmice, legi divine, legi absolute şi perfecte ce guvernează întreg Universul. Ele sunt revelate omului de către Creator.
CE ÎNSEAMNĂ IUBIREA? Energia necesară ce face să funcţioneze Programul. Însă privit la nivel de individ, este energia necesară şi suficientă, pentru a te folosi în interes propriu şi benefic, de Program. Este abilitatea de a folosi aceste legi cosmice cu scopul de a te apropia de Creator. Pe Pământ, omul creează această energie prin emoţii. Un anumit tip de emoţii. Uneori extrem de subtile şi chiar neconştientizate mental, dar întotdeauna simţite ca şi stări, de bine, de rău… Scopul final al Jocului: reîntoarcerea la Creator.
CUM SE PĂSTREAZĂ IUBIREA? Renunţând la pierderile energetice cauzate de supărare, revoltă, răzbunare, nemulţumire, neacceptare a lucrurilor întâmplate ce nu le mai putem schimba. Pentru că fără iubire… „nimic nu-mi foloseşte”, spune apostolul Pavel în scrisoare sa către Corinteni, cap XIII, intitulat “Dragostea şi bunurile ei”.
POŢI AVEA CUNOAŞTERE FĂRĂ IUBIRE? Da. Şi o poţi şi folosi, numai că paharul tău (energetic) se va goli foarte repede. Poţi învăţa legile, poţi încerca să le aplici, poţi chiar avea succes cu asta. În sensul de a obţine rezultatul dorit. Dar energia nealimentată de la Sursa-Izvor, se termină. Problema, deci, este tot Izvorul. De la el te alimentezi ulterior. Ştii să faci asta? Vrei s-o faci, cum? Şi mai ales… în ce scop. Pentru a folosi informaţii, deci cunoaşterea, este nevoie de energie, deci de iubire. Cu cât ai mai multă energie, cu atât poţi jongla mai uşor cu informaţiile, cu o cantitate mai mare de informaţii, accesând planurile superioare, călătorind în spaţiu-timp şi dirijându-ţi soarta, adică viitorul de acolo. Dacă iubirea din suflet este puţină se va consuma repede. Şi va începe consumul energiei proprii, respectiv energiei sufletului. Până când? Până când se va epuiza. La un anumit nivel apare “beculeţul roşu de avertizare”, alerta, cum că energia iubirii are probleme. Omul va intra în belele. Bolile, diverse probleme de destin, de bani, ale copiilor sunt un mod de avertizare că… nu mai avem energia iubirii, că trebuie să ne alimentam de la Izvor. Prin alegere proprie.
Prin IZVOR nu înţelegeţi a fi însuşi Creatorul, ci un element derivat din Creator. Imaginaţi-vă un fel de flux ce animă creaţia. O sursă de energie inepuizabilă, aflată în strâns contact cu Creatorul. Unii o numesc Duhul Sfânt, alţii Ki, alţii Prana… Fluxul de energie care face legătura între elemente făcându-le să se mişte în direcţia care trebuie. Numai că, de la această Sursă, te poţi alimenta numai dacă eşti într-o anumită stare emoţională. Dacă ştii să accesezi Sursa, bingo! Ai energie pentru a face orice. Sunt multe moduri de a face asta, omul a inventat exerciţii energetice. Unele au menirea de a crea anumite stări! Însă… secretul este că nu trebuie să uiţi niciodată, să-l iei în calcul pe Creator. Mai bine spus legile sale. Iar una din ele este cea a ECHILIBRULUI UNIVERSAL, numită din vremuri străvechi KARMA. Mai pe înţelesul tuturor nici o plată fără răsplată. Chiar dacă totul a început cu multe secole în urmă, omul care a declasat lanţul karmic, trebuie să închidă cercul, să trăiască el însuşi ceea ce a oferit spre experimentare… celorlalţi. Deci… lecţie, înţelegere, examen.
Cealaltă lege aplicabilă aici cu prioritate va fi A LIBERULUI ARBITRU. Prima lege universal cosmică. NIMENI NU O POATE ÎNCĂLCA. Întotdeauna există o posibilitate de a alege. Desigur veţi spune, dintre variantele prezente. Da, variantele nu sunt infinite, alegerea este limitată de anumiţi factori prezenţi în viaţa omului, iar aceşti factori sunt determinaţi de karma.
CUM NE ELIBERĂM? Adică cum închidem cercul karmic? Aici intervin alte legi cosmice: IERTAREA ŞI IUBIREA.
- Prin TRĂIRE, aceasta implicând neapărat înţelegea sensului respectivei întâmplări-lecţii-examen. Astfel trăirea e zadarnică, naşte doar suferinţă neînţeleasă, deci problema se va repeta. Pentru că esenţială este înţelegerea. Reversul ei e revolta. Iar unicul scop al lecţiei a fast doar… iubirea.
- Prin ÎNŢELEGERE, fără trăire. Atunci problema-lecţie nu-şi mai are rostul, pentru că examenul este astfel luat. Acest fapt e echivalent cu învăţarea lecţiilor, a propriilor lecţii create conştient sau inconştient. E suficient uneori numai să le înţelegem foarte bine, să înţelegem scopul lor vizavi de scopul divinităţii, adică propria greşeală, propria lecţie şi astfel să ne schimbam. Esenţială este schimbarea interioară, schimbarea propriului suflet pentru a se putea reîntoarce la Lumina, deci la Creator. Se poate realiza doar prin IERTARE.
Repet, pentru că este important, înţelegerea şi schimbarea pot surveni doar prin trăirea interioară, înţelegerea interioară, acceptare, adică doar prin conştientizarea propriilor probleme sufleteşti neconştientizate. Aceasta este eliberatoare. Atunci vom primi o porţie mai mare de energie. Capacităţile de a folosi cunoaşterea vor fi amplificate. Blocajul datorat unei lecţii neînvăţate va dispărea, asemenea unui baraj distrus de ape, iar izvorul energiei cosmice, va curge liber şi lin prin suflet, câmpuri energetice, trup.
Aceasta este LEGEA IUBIRII, propovăduita de Isus. Este legea care include legea iertării, cea care ne-a fost dată tocmai din IUBIRE. Asta a adus nou în lume Isus. Această lege a non-judecării de sine şi de alţii, a iertării, a fost explicată din iubire oamenilor de către Hristos, schimbând astfel LEGEA KARMEI, valabilă până la venirea sa. Pentru cine alege iertarea şi iubirea, desigur. Restul trăiesc tot în legea karmei.
De ce Dumnezeu nu rezolvă EL problemele noastre scutindu-ne de efort? Trebuie să nu uităm că tot ce există în prezent pe Pământ, sunt lucruri permise de Inteligenţa Universală, pentru că fără CONFLICT nu există creştere. La acest nivel de dezvoltare al omenirii, conflictul, (înţelegeţi prin asta problemele noastre cotidiene) e necesar, deoarece indiferent de natura lui, implică dorinţa de a fi depăşit. Fără dorinţă nu există evoluţie, pentru că fără dorinţă dispare scopul vieţii materiale, iar pentru majoritatea dintre noi asta ar însemna oprirea evoluţiei spirituale.
LUPTĂ SAU FUGI, ori mai bine… IA-L ALIAT PE DUMNEZEU! Diferenţa dintre oameni o face modul de a folosi dorinţele născute în suflet, nu întâmplător.
- Unii aleg să-şi împlinească dorinţa cu ajutorul lui Dumnezeu. Să caute, să creadă, să aibă răbdare, să înveţe, uneori să accepte voia Acestuia oricare ar fi ea, şi astfel să crească ajungând la iubire şi bucurie.
- Ceilalţi aleg să-şi împlinească dorinţa prin orice mijloc, excluzându-l pe Creator. Sau mai rău, confundând voia proprie, cu voia Creatorului. Ele nu întotdeauna se suprapun! Dacă dorinţa nu se împlineşte, agresivitatea din suflet creşte. Este sesizat conflictul, dar e tratat cu agresivitate. Datorită opoziţiei mediului (adică al lumii materiale), organismul se pregăteşte de luptă. Creierul a fost conceput să dea comanda “luptă sau fugi”. Această comandă necesară ca instinct de autoconservare a trupului, nu este utilă pe tărâmul exclusiv al sufletului. Nu în acest sens. În acest caz omul devine agresiv sufleteşte cu semenii, deci luptă şi astfel el nu-şi întăreşte iubirea, ci agresivitatea, înţelegeţi prin asta supărarea, acuzaţiile, regretele, neacceptările. Toate acestea îndepărtându-l de iubire (prin pierderi energetice şi blocaje). Fuge de probleme ascunzându-se în depresie, nebunie şi moarte, sinucidere. Adică agresivitate îndreptată împotriva propriului sine. Uneori pentru merite mai vechi (Karmice), mai avem în suflet o rezervă de iubire. Şi prin intermediul acesteia, Dumnezeu ne protejează şi nu ne dă acces la cunoaşterea ce o deţinem, atrăgându-ne în mod insistent atenţia că greşim cu ceva. Suntem direcţionaţi de ghizi astrali, de îngeri păzitori, de sfinţi, de rugăciunile preoţilor sau ale persoanelor dragi. Ascultăm vocea lor, bine. Nu, vom fi atenţionaţi prin pierderi, boli, probleme de viaţă. Sub impulsul şi presiunea ghizilor sau a problemelor, unii vor avea dorinţa să caute, să se apropie de cunoaştere, să înţeleagă legile cosmice pentru a trăi fericiţi. Dar oare vor avea înţelepciunea să ştie ce trebuie să caute de fapt? Să caute unde trebuie şi să înţeleagă ce trebuie? Când vor CONŞTIENTIZA că totul trebuie făcut spre binele sufletului, vor cunoaşte ca ceea ce TREBUIE SĂ CAUTE; este de fapt DOBÂNDIREA IUBIRII, ÎN SCOPUL APROPIERII de CREATOR. Atunci vor avea şi o viaţă fericită, aici pe Pământ.
EXISTĂ IUBIRE FĂRĂ CUNOAŞTERE? Nu. Pe măsura cunoaşterii noastre urcăm trepte spre Dumnezeu. Ne eliberam de frustrări şi regrete, trăim la un alt nivel energetic. Vedem totul altfel. E un proces de durată, iubirea nu se dobândeşte uşor. Adevărata iubire! Simt că este absolut necesar să adaug aici însa un lucru. Poţi dobândi iubirea, poţi fi foarte aproape de ţel, dar… din o multitudine de motive, poţi alege să o foloseşti prost. Poţi decade, poţi să nu rezişti anumitor ispite, poţi fi pentru un moment vulnerabil, şi toate astea le poţi face atâta timp cât eşti om. Însă poate exista IUBIRE FĂRĂ CUNOAŞTERE CONŞTIENTIZATĂ. Înţelegerea legilor vieţii nu are neapărat de-a face cu cultura, cu aptitudinile, cu inteligenţa. Uneori acestea sunt zadarnice şi inutile, aşa că pot spune că are de-a face foarte mult cu ÎNŢELEPCIUNEA.
ÎNŢELEPCIUNEA este CUNOAŞTERE NECONŞTIENTIZATĂ. Faci ceva şi faci bine, fără să ai explicaţii, fără să ştii de ce şi ce lege ai aplicat. Ştii doar că totul e guvernat de legea iubirii, căreia i se subsumează o multitudine de legi şi principii. Şi e vorba aici de acea înţelepciune divină. Nu de abilitatea de a câştiga bani sau renume, aceea e o înţelepciune umană. E altceva şi nu e nimic rău în asta, doar scopul contează. Dar nu despre asta e vorba acum. Există sfinţi simpli, unii inculţi şi analfabeţi, există oameni precum Petrache Lupu, Edgar Cayce (informaţi-vă, dacă nu ştiţi deja, cine au fost), care au avut o relaţie extraordinara cu Creatorul. Şi ştiu un om cu o extraordinară inteligenţă şi cultură, care a murit de cancer la creier. Era ateu. Există călugări cu un deosebit har, preoţi adevăraţi, maeştri buni, clarvăzători pentru care spaţiul şi timpul nu mai sunt un obstacol. Toţi au înţelepciunea divina de a vedea partea goala a paharului. Nu. Ei nu se vor minţi că e plină. Dar… prin iubire vor avea oricând acces la secretul, ce-i va duce pe calea cea mai scurta, către inepuizabilul Izvor.