Aromoterapia este ramura terapeuticii de inspiraţie naturistă, mai precis fitoterapeutică, ce urmăreşte ameliorarea sau vindecarea diverselor boli, pe calea aromelor şi a parfumurilor, respectiv pe calea unor produşi volatili şi odoranţi, extraşi din plante aromatice, produşi care se prezintă sub forma unor esenţe naturale sau a unor uleiuri volatile.
Practica mumificării este mai veche decât civilizaţia egipteană, ea fiind cunoscută încă din vremea aramei şi cum folosirea efectelor conservante ale esenţelor volatile şi aromatice era indispensabilă în aceste practici, devine evident faptul că aromoterapia este extrem de veche.
Primele studii cu adevărat ştiinţifice privind acţiunea terapeutică a unor uleiuri esenţiale extrase din diferite plante aromatice se datorează lui J. Miguel şi datează din anul 1894. Toţi medicii şi toate gospodinele care folosesc la gătit sau în scopuri terapeutice ceapa, usturoiul, cimbrul precum şi alte condimente practică, fără să-şi dea seama, fito şi mai ales aromoterapia.
Aşadar, două componente importante ale aromoterapiei sunt:
Prodigioasa putere bactericidă şi microbiană proprie esenţelor aromatice se exercită nu numai în exteriorul organismului, ci şi în interiorul său. Astfel, esenţele de cimbru, lavandă, pin şi eucalipt exercită acţiuni antiseptice mai ales în domeniul aparatului respirator, digestiv şi urinar, în timp ce acelea de rozmarin favorizează producerea şi evacuarea bilei. Pe de altă parte, ceapa, usturoiul, lămâia şi ienupărul împiedică formarea de pietre la nivelul aparatului biliar şi renal, în timp ce esenţele de lavandă, măghiran, verbină, chiparos şi anason exercită efecte antispasmodice.
Esenţa de lămâie în anumite concentraţii neutralizează bacilul tific şi stafilococul în numai 5 minute, iar pe cel difteric în 20 de minute. Efecte stimulante exercită esenţele de busuioc, salvie, pin şi rozmarin, iar antifermentative intestinale acelea de ceapă, usturoi, cimbru, mărar, anason, lămâie şi ienupăr.
Alte esenţe exercită acţiuni aperitive, afrodisiace, cicatrizante, diuretice, antireumatismale, febrifuge, antitoxice, antivirale ca şi de alt gen. Multora din esenţele aromatice le este proprie o extraordinară forţă de difuziune prin structurile organismului. Esenţele aromatice nu produc obişnuinţă şi nu exercită efecte secundare nocive, proprii multor medicamente de sinteză.
Este important de ştiut efectul aromelor. Astfel, lămâia ajuta la concentrare, pe când salvia este detaşantă, euforică şi afrodisiacă. Lavanda eliberează căile respiratorii şi îmbie somnul, menta calmează digestia, echilibrează starea emoţională şi este eficientă contra răului de călătorie.
Cleopatra, celebră pentru băile cu petale de trandafiri, probabil cunoştea efectul antidepresiv şi calmant al acestora. Mandarina redă buna-dispoziţie şi energizează, iar în combinaţie cu menta previne vergeturile.
Pregătirea atmosferei
Aromoterapia trebuie realizată într-o cameră foarte aerisita (dar temperatura să fie de cel puţin 20 de grade) ăi poate fi combinata cu meloterapia (ascultarea muzicii preferate). Încăperea se decorează cu lumânări care au culoarea în funcţie de efectul dorit. Cele roşii au efect afrodisiac, galbene şi portocalii se folosesc la energizare, albastre şi verzi pentru relaxare şi echilibrare emoţională. Se mai întrebuinţează beţişoare parfumate şi diferite ustensile.
Aromoterapia este o ramura a medicinii alternative ce foloseşte proprietăţile medicinale ale uleiurilor esenţiale produse din plante. Utilizarea uleiurilor esenţiale datează din cele mai vechi timpuri în Egipt, Italia, India şi China.
Chimistul francez Rene-Maurice Gattefosse a inventat termenul de aromoterapie în 1937, când a asistat la vindecarea cu ajutorul uleiului de levănţică a unor arsuri ale pielii.
Astăzi, aromoterapia este practicată pe scara largă în aproape toată lumea. Ea este adesea integrată în tratamentele holistice şi este folosită în tratamentele spa, cu produse precum lumânări şi uleiuri de masaj.
Uleiurile esenţiale din aromoterapie sunt uleiuri volatile produse din flori, frunze, muguri, ramuri, rădăcini ce au fost extrase prin distilare cu abur, distilare cu apă sau prin presare la rece.
Mecanismul aromoterapiei
Uleiurile esenţiale pot avea efect asupra aproape oricărui organ. Fiecare ulei esenţial are un efect unic, cum ar fi: anti-bacterian, antiviral, diuretic, vasodilatator, calmant sau stimulator de adrenalina. Când un ulei volatil este inhalat, moleculele intră în cavitatea nazală şi stimulează sistemul limbic din creier. Sistemul limbic este o zona care influenţează emoţiile şi memoria, în legătura directă cu glanda adrenală, glanda pitulară, hipotalamusul şi alte părţi ale corpului care reglează rata inimii, tensiunea arterială, stresul, memoria, echilibrul hormonal şi respiraţia. Acest lucru face ca efectele uleiurilor esenţiale să fie imediate în realizarea echilibrului emoţional şi fiziologic. Uleiurile esenţiale pot fi toxice dacă sunt administrate intern, ele folosindu-se strict extern.
Afecţiuni tratate de aromoterapie
Aromoterapia poate fi folosită pentru o varietate de afecţiuni ale sănătăţii precum: alergiile, stresul, vânătăile, arsurile, diareea, durerile de ureche, sindromul premenstrual, energia, înţepăturile de insecte, relaxarea, digestia lentă, durerile de cap, menopauza, insomnia, greaţa, bronşita, răceala, gripa, sinuzita, luxaţiile, plăgile, zona zoster, durerile musculare, artrita, nervozitatea, neliniştea şi cicatricile.
Tratamente pentru acasă
Uleiurile esenţiale pot fi folosite acasă prin inhalare sau prin aplicare externă. Inhalarea vaporilor este adesea folosită pentru afecţiunile respiratorii. Această procedură presupune adăugarea a 2-3 picături de ulei esenţial de eucalipt, rozmarin, arbore de ceai sau alt tip de ulei în apa fierbinte şi menţinerea capului aplecat deasupra bolului acoperit cu un prosop. Câteva picături de ulei esenţial pot fi adăugate în apa de baie sau adăugate uleiului de masaj.