CE ESTE EFT?
EFT – Tehnica Eliberării Emoţionale este o tehnică neconvenţională, din grupa “terapiilor energetice de meridian”, care se adresează atât profesioniştilor cât şi neprofesioniştilor, o metodă de vindecare şi auto-vindecare atât a problemelor emoţionale cât şi fizice.
EFT este procedura care se mai numeşte şi acupunctura emoţională deoarece combină stimularea centrilor energetici din capetele meridianelor – prin bătăi uşoare (presopunctură) – cu elemente de stimulare a emisferei cerebrale stângi (afirmaţii, numărare) şi ale emisferei cerebrale drepte (fredonare, rotiri de ochi), în timp ce ne îndreptăm atenţia pe ceea ce înseamnă durere, amintiri nefericite, emoţii care ne provoacă disconfort, diferite adicţii, pofte, etc.
Metoda este foarte simplă şi o data învăţată se poate aplica în orice situaţie întrucât:
- nu implică proceduri chirurgicale;
- nu se folosesc ace;
- nu se folosesc medicamente sau substanţe chimice;
- nu se împinge şi nu se trage de corp, fiind absolut neinvazivă.
Metoda EFT este uşor de învăţat, se poate face oriunde şi adesea rezultatele sunt imediate. Ea este aplicată şi lucrează pentru oameni de toate vârstele, inclusiv sugari şi chiar pentru animale de companie.
EFT a fost dezvoltat şi utilizat iniţial pentru tratamentul fobiilor şi a tulburărilor de stres post traumatic, dar ulterior s-a dovedit la fel de eficace în tratamentul unei game largi de probleme.
Gary Craig a simplificat algoritmii complecşi ai TFT (Thought Field Therapy) – metoda care sta la baza EFT – şi a dezvoltat un algoritm unic, general aplicabil, care poate fi utilizat în toate cazurile de întrerupere a sistemului energetic.
EFT este prescurtarea pentru Emotional Freedom Techniques – adică tehnica eliberării emoţionale.
EFT este o tehnică eficientă, rapidă şi uşor de aplicat prin care producem îmbunătăţiri vizibile în ariile majore ale vieţii noastre : sănătate, familie, profesie, relaţii cu ceilalţi.
EFT se bazează pe premiza că “Orice emoţie negativă este cauzată de o perturbare a sistemului energetic al corpului”. De aceea, EFT constă în stimularea unor anumite puncte de pe meridianele energetice ale corpului (ca în acupunctură) în timp ce rostim propoziţii şi cuvinte specifice pentru emoţia de care vrem să ne eliberăm.
Pe scurt, EFT este acupunctura emoţională – dar fără ace! Pentru stimularea acupunctelor se folosesc degetele. Prin acest proces sunt înlăturate blocajele energetice şi este restabilită circulaţia naturală a energiei prin corpul nostru.
Iată o listă parţială de probleme ce pot fi depăşite folosind EFT:
- Fobii : claustrofobie, arahnofobie, hematofobie, fobie socială, fobie de înălţime, fobie de seringi;
- Anxietate şi atacuri de panică;
- Stres;
- Depresie post divorţ sau după moartea cuiva drag;
- Lipsa de încredere în sine;
- Teama de a vorbi în public;
- Teama de examene;
- Teama de stomatolog.
EFT:
- panică/anxietate;
- frici/fobii: vorbit în public, înălţime, şerpi, păianjeni şi alte insecte, claustrofobie, dentist, ace, ascensoare, zbor, respingere, sex, apă, boală, singurătate, eşec, câini, etc.;
- depresie;
- furie;
- dependenţe: dulciuri, alcool, cafea, droguri, etc.;
- ADHD;
- traume, abuzuri (fizice sau emoţionale);
- sindrom de oboseală cronică, stres;
- insomnie;
- probleme de vedere;
- slăbire;
- dureri de orice fel: cap, spate, gât, umeri, încheieturi, dinţi, stomac, dureri generale, etc.;
- alergii, lupus, psoriazis;
- tensiune, diabet, astm;
- disfuncţii sexuale, probleme urinare, etc.
EFT are o rată de succes ce ajunge la 80 – 90% pentru practicienii EFT avansaţi. Ceea ce diferenţiază net EFT de alte metode este obţinerea de rezultate vizibile chiar din primele 1-2 şedinţe. Multe situaţii cunosc o ameliorare evidentă după o singură şedinţă. Problemele de dificultate medie necesită de obicei 3 -4 şedinţe pentru obţinerea şi consolidarea rezultatelor.
EFT:
- Reducerea stresului la locul de muncă;
- Reducerea stresului înainte de operaţii chirurgicale;
- Eliminarea claustrofobiei, fobiei de câini, fobiei de păianjeni;
- Recăpătarea încrederii în sine după un eşec profesional;
- Reducerea anxietăţii;
- Eliminarea fricii de a vorbi in public;
- Regăsirea echilibrului sufletesc după moartea unui părinte sau a unei persoane apropiate.