Un Maestru!

Ce mister ascunde de fapt un astfel de om?

flori de primavara

Înainte de a face reiki, înainte de a mă apropia de misterele spiritului şi vieţii, îi priveam pe cel numiţi “maeştri” cu un soi de veneraţie amestecată cu admiraţie şi dorinţa de a deveni şi eu astfel cândva. Fie că era vorba despre un “swami” indian, de un tibetan ce propovăduia nemurirea, sau un maestru reiki ori un specialist în qui-gong, de un preot cu har, mi se părea că acela e un om ce a atins perfecţiunea. Apoi după ani de căutări, după zeci de cărţi citite, după iniţierile în reiki, am primit şi eu prima iniţiere de maestru. Numită simplu: măestria reiki. Astfel visul meu vechi şi aproape uitat se împlinea. Devenisem MAESTRU. După aceasta iniţiere, am înţeles cât adevăr era cuprins în vorbele spuse sub o formă sau alta în cărţile de spiritualitate ale diverşilor adevăraţi maeştri ori înţelepţi ce le citisem până atunci. Esenţa acestor învăţături e aceasta: cu cât ştii mai mult, cu atât vei constata că ştii mai puţin. Adevărul absolut nu este accesibil omului. Şi nici perfecţiunea. Pentru că “în parte cunoaştem, în parte proorocim”… există un lucru desăvârşit pe Pământ, iar acesta e DRAGOSTEA. Oricine ştie şi poate să iubească în toată deplinătatea cuvântului e un adevărat maestru, fără nici o iniţiere sau şcoală. Numai că IUBIREA ADEVARATĂ nu e un lucru uşor… Sunt necesare mii de vieţi să o exersăm şi să o învăţăm. În timp chiar dacă nu ai o iubire perfectă, devii conştient de lipsa ta, iar asta te apropie de perfecţiune. Devii maestru… adică un om aflat în căutarea perfectării propriei iubirii către divinitate, către sine şi către semeni. Iar atât timp cât ne aflam pe Pământ iubirea noastră este perfectibilă.

Deci ce ESTE şi ce NU ESTE un MAESTRU.

Un maestru NU este nicidecum un om perfect, dar ESTE conştient de imperfecţiunea lui.

Un maestru NU e un om ce cunoaşte adevărul absolut, dar ŞTIE perfect acest lucru.

Un maestru POATE să distingă adevărul de minciună, dar E CONŞTIENT că schimbând unghiul din care priveşti lucrurile, perspectiva asupra acestora se schimbă şi dincolo de adevărurile umane există un UNIC ADEVAR.

Un maestru NU ESTE un om în viaţa căruia un va mai exista niciodată, nici o problemă, dar este un om care ARE ABILITATEA de a trece mult mai uşor peste toate problemele pe care viaţa i le scoate în cale.

Un maestru NU E un om care nu greşeşte niciodată, dar când o face, o face în CUNOŞTINŢĂ de cauză.

Un maestru nu e un om care NU MAI ARE nici o lecţie de învăţat, dar e un om care e dispus să-şi facă temele şi să-şi treacă cu bine toate examenele care îl vor ajuta să mai URCE O TREAPTĂ către DIVINITATE.

Un maestru e un om care ştie SĂ VORBEASCĂ CU DUMNEZEU, şi să îi spună onest ceea ce vrea, dar ştie şi SĂ-L ASCULTE PE DUMNEZEU.

Un adevărat maestru e un om care ÎL IUBEŞTE pe DUMNEZEU şi FACE VOIA LUI chiar dacă uneori aceasta i se pare a fi diferită de cea mai tainică dorinţă a sufletului său.
Un maestru ştie că acceptarea VOINŢEI DIVINE este întotdeauna o lecţie învăţată, un examen luat, o reuşită ce nu doar că îi va adăuga o nouă bijuterie preţioasă în tainicul cufăr al COMORILOR DIN CERURI, ci îi va conferi în cele din urmă şi o viaţă frumoasă şi echilibrată PE PĂMÂNT.

flori de primavara

Promisiunile de a deveni mag, de stăpânire a lumii nevăzutelor, de succes în lumea materială, fără a cunoaşte sentimentul iubirii pot spune fără să mă suspectez de habotnicie ori limitare: sunt ILUZII. Sau altfel spus modalităţi de împlinire a vieţii pământene în pofida dezvoltării sufletului, sau mai rău cu preţul distrugerii sale, adică cu preţul pierderii nemuririi. De cele mai multe ori însă sunt promisiuni deşarte, deoarece, binele promis e ori invizibil, ori efemer, deci omul va continua să se zbată în necazuri. Însă, odată intrat în ACORD ARMONIC cu divinitatea, culorile vieţii vor deveni din ce în ce mai luminoase, problemele din ce în ce mai estompate, oamenii întâlniţi vor fi cei trimişi pentru a-i învăţa sau a învăţa de la ei, iar drumul va fi cel LIBER ALES. Norii ce-şi vor mai face apariţia pe cerul vieţii vor trece repede întotdeauna, lăsând în urma lor un cer luminat de un superb curcubeu. Acum ştiu că a fi MAESTRU e o alegere. Toţi oamenii pot deveni MAEŞTRI. Cred că asta e voia lui Dumnezeu. Să ne înclinam cu smerenie şi bucurie în faţa voii Sale!